becali oaie fotbal club fcsb

Fotbal Club Fcsb – Echipa dintre paranteze

Zile înfiorătoare pentru fanii echipei Fotbal Club Fcsb. După ce Florin Talpan i-a ironizat, mai mulți slujitori de-ai lui Becali au sărit în apărarea stăpânului lor. Unul dintre ei a fost Helmuth Duckadam.

Fostului portar stelist nu i-a căzut bine că Talpan a spus că Fotbal Club Fcsb a pierdut orice șanse la titlu. A încercat să îl ironizeze, publicând o poză cu Talpan și Belodedici, în Ghencea, la un meci de-al FC Fcsbului. S-a gândit probabil că totul se va termina acolo, doar că Talpan i-a răspuns. Și nu i-a răspuns oricum, ci diplomat, politicos, dând dovadă de mult respect și vorbind argumentat.

Cu spume la gură, Duckadam a simțit nevoia să răspundă din nou. Drept urmare, a dat un interviu în ProSport și s-a făcut de rușine. În întreg interviul, a vorbit doar prostii.

1. Duckadam nu vrea să știe adevărul. Refuză să vadă actele

Invitat de Talpan la club, pentru a-i arăta actele și a-l lămuri care club e Steaua București, Duckadam s-a speriat. Le-a spus celor de la ProSport că nu vrea să vadă niciun act.

”Mie nu trebuie să îmi spună el care este Steaua adevărată. Eu ştiu foarte bine unde am jucat fotbal şi cu ce echipă am luat Cupa Campionilor Europeni. Da, am luat Cupa Campionilor cu Steaua! Este mulţumit domnul Talpan?” a șuierat Duckadam printre dinți.

Un bărbat adevărat, ar fi cerut să vadă actele. Un stelist adevărat chiar ar fi insistat să le vadă. Dar Duckadam nu vrea să le vadă, preferă să trăiască în lumea sa imaginară.

2. Din nou, minciuna cu falimentul

Încolțit, neavând niciun argument împotriva invitației de a vedea actele, Duckadam a recurs la aceleași vechi minciuni pe care le folosesc toți fanii Fotbal Club Fcsb.

”Începând 2003, Gigi Becali a salvat această echipă de la faliment,” a continuat fostul portar pentru ProSport. Din păcate pentru el, vorbește de un faliment care nu a avut loc niciodată. Și asta nu pentru că ar fi intervenit Gigi Becali, ci pentru că pericolul falimentului nu a existat. Conform actelor celor de la Fotbal Club Fcsb, echipa ciobanului piperean a fost înființată în 2003.

Înainte de 2003 nu a existat. Dacă nu a existat, nici nu a fost în pericol de faliment. Și nici nu se pune problema ca Steaua București să fi fost vreodată în pericol de faliment. Dovada e chiar existența clubului în zilele noastre.

E adevărat că AFC Steaua București, nonprofitul lui Păunescu, a avut probleme financiare, dar acela era un nonprofit. Nu era Steaua București. S-a închis mai târziu, prin 2010. Și nimeni nu l-a băgat în seamă, pentru simplul fapt că nu a contat niciodată.

Așadar, pe cine a scăpat Becali de la faliment? Poate că Helmuth Duckadam ne va și da un nume la un moment dat. De Steaua cu siguranță nu e vorba.

3. Duckadam citește gânduri. Știe cu cine a ținut Talpan!

”Hai să fim serioși!” E o propoziție pe care Duckadam a repetat-o de mai multe ori în interviu. Te pune pe gânduri, într-un fel. Oare, până atunci, Duckadam nu a fost serios?

În general, nu pare să fie. Fostul nostru portar s-a apucat să spună că el știe că Talpan a ținut cu Fotbal Club Fcsb, de parcă asta ar arăta că acea echipă e Steaua. Nu e așa. Florin Talpan poate să țină cu cine vrea el. Poate să fie fcsbist, câine, rapidist, craiovean, chiar nu contează. Preferințele lui sunt complet irelevante atunci când vine vorba de identitatea Stelei.

Și nici faptul că Florin Talpan a fost prezent la meciurile FC Fcsbului nu e un argument în favoarea oilor. Și Duckadam și Gigi Becali au fost prezenți, în anii 80 și 90 la meciurile Stelei. Să ne folosim și noi de acest argument pentru a demonstra că echipa lor nu e Steaua? Neah, mai bine ne folosim tot de acte. 

4. Actele nu contează pentru fostul portar

”Cu acte sau fără acte pe mine Talpan nu mă poate convinge cu nimic.” – Helmuth Duckadam

Și cu asta a spus tot. Duckadam e un fanatic al Fotbal Club Fcsb și al lui Gigi Becali. S-a dedicat în totalitate acestora și nu mai vrea să vadă sau să audă nimic. Și-a băgat degetele în urechi, a închis ochii și acum se comportă ca un copilaș căruia vrei să-i spui că nu există Moș Crăciun.

Însă, oricât de mult s-ar maimuțări, adevărul e că Moș Crăciun nu există. Așa cum nici Fotbal Club Fcsb nu e Steaua București, indiferent că vrea sau nu Duckadam să vadă actele.

Păcat însă că se smiorcăie atâta. Unui bărbat în toată firea nu îi șade bine cu un astfel de comportament.

5. ”Unde era Armata în 2003?”

Duckadam a pus această întrebare, folosind cuvântul ”Armata”, ca să nu zică ”Steaua”. Crede, probabil, că e o întrebare care poate să încuie pe oricine. Nu e. E una ușoară. Iar răspunsul e:

Activitatea secției de fotbal a Stelei era oprită în acel moment, cel mai probabil chiar la cererea prietenilor lui Gigi Becali, care și-a băgat echipa, înființată chiar atunci, în 2003, în locul Stelei în campionat. Că nu degeaba a declarat Mitică Dragomir că l-a ajutat pe Becali ”să fure Steaua”. Nu s-a referit la echipă, ci la locul în campionat.

Iar un răspuns mai simplu (pentru oile care nu pot citi mai mult de 3 cuvinte) la întrebarea lui Duckadam e:

În 2003, secția de fotbal a Stelei era inactivă, pentru că Becali a cerut asta, ca să poată să își înscrie echipa în Liga 1. 

6. Îi roade că Talpan nu dă doi bani pe Fotbal Club Fcsb

”Zâmbesc aşa când îl văd că după o perioadă de timp mai iese şi el prin presă cu una sau cu alta,” a spus Helmuth Duckadam despre Florin Talpan.

Zâmbește, poate, dar nu e zâmbetul lui. Talpan nu a dat doi bani pe clubul lui Becali și nu i-a băgat în seamă luni de zile. Nici nu avea de ce. I-a umilit destul, în procese, acolo unde i-a lăsat în fundul gol. Apoi, a răspuns la întrebarea unui ziarist, iar oile au luat foc. Și Duckadam, și Mironică, toți.

De ce? Pentru simplul fapt că Talpan e relevant.

Când vorbește ciobanul, ascultă doar oile. Când vorbește Duckadam, ascultă doar o parte din oi, nu toate, pentru că ele sunt îndrăgostite de cioban. Când vorbește Mironică, ascultăm doar noi, ca să râdem de el.

Însă, când vorbește Talpan, toată țara ciulește urechile. Oile plâng, steliștii se bucură, ceilalți suporteri citesc cu interes. Asta e realitatea. Iar pe cei ca Duckadam îi roade foarte tare.

Helmuth ar vrea ca părerea lui să conteze, dar nu contează, nici între paranteze

În prima sa postare, Duckdam a încercat un mic artificiu. A scris ”Steaua”, iar imediat după a adăugat un mic text, între paranteze: ”a se citi FCSB”. A crezut probabil că impresionează. Și chiar ne-a impresionat.

Ceea ce a făcut Duckadam descrie perfect situația:

Steaua București – club cu numele, marca, palmaresul și actele la vedere. 

Fotbal Club Fcsb – club care se ascunde, care își ascunde numele, marca, palmaresul, actele. Chiar și fanii săi sunt ascunși, pentru că nimeni nu îi vede la meciuri.

Da, Fotbal Club Fcsb este o echipă dintre paranteze. Duckadam a zis-o perfect. FC Fcsb există doar între paranteze. Tot ce ține de ea e doar între paranteze. În afara parantezelor, adică în lumea reală, nu prea există.