Avancronică: Steaua București – FC R 2

Steaua Bucureși întâlnește în această săptămână primul adversar cu adevărat serios, în lupta pentru promovarea în Liga 3. E vorba despre FC R2, echipa pe care AMFB a introdus-o abuziv în Liga 4.

FC R2

Echipa probabilă a Stelei:

 22. Horia Iancu (cpt.) – 20. Marian Neagu, 6. Petre Capotă, 5. Sergiu Bactăr, 17. Cosmin Mihai –  15. Valentin Bărbulescu, 10. Rareș Enceanu, 30. Liviu Băjenaru, 7. Florin Răsdan – 11. Andrei Antohi, 31. Robert Elek

La fel ca echipa mamă, FC R, fosta Academia Partid, și FC R2 beneficiază de suportul total al celor de la AMFB. Astfel, deși 9 echipe s-au opus introducerii lor în Liga 4, Lumînare & Co. s-au pus din nou în genunchi în fața echipei partidului și le-a permis să participe. Decizia lor a fost una cu cântec. Cei de la Progresul București au protestat, au cerut să fie primiți și ei, dar AMFB nu a vrut să audă. Când partidul îți poruncește, te supui, nu comentezi.

Astfel, FC R2 a ajuns în Liga 4, cu obiectivul de a promova în Liga 3. Pesediștii mici se țin bine, având un parcurs mai bun în acest început de sezon decât pesediștii mari, care ocupă doar locul 5 în Liga 2. FC R2 ocupă locul 3, având 4 victorii și un egal, în primele 5 etape. Egalul a fost înregistrat cu Progresul 2005, una din echipele bune ale Ligii 4.

Astfel, băieții lui Oprița vor avea mâine, 20 septembrie, de la ora 19.00, un nou test important. Rezultatul său va decide șeful Ligii 4. Mai mult, ne va arăta dacă avem nevoie de întâriri și pe ce compartimente. FC R2 e o echipă incomodă, care va trage tare pentru a ne pune probleme. Însă nu trebuie să uităm că obiectivul lor e calificarea în play-off. Pentru ei, nu e neapărat necesar să ne bată acum. O pot face în play-off, mai ales dacă vor importa jucători de la prima echipă. Această formulă a fost folosită deja de multe ori până acum, dând roade de fiecare dată.

Meciul Steaua București – FC R2 se va juca pe stadionul din Berceni.

FORZA STEAUA!