Steaua AFC Asalt 5-0

Steaua București – AFC Asalt, 5-0 (2-0)

Meciul cu FC Asalt a fost mai dificil decât s-ar fi așteptat suporterii steliști. Chiar și așa, Steaua București a câștigat cele trei puncte puse în joc.

Steaua București: 22. Horia Iancu – 20. Marian Neagu, 89. Ovidiu Morariu, 5. Sergiu Bactăr – 13. Adrian Ilie, 30. Liviu Băjenaru, 10. Rareș Enceanu, 15. Valentin Bărbulescu, 8. Andrei Neagoe – 11. Andrei Antohi, 7. Florin Răsdan.

Rezerve: 1. Teodor Mieila, 13. Adrian Ilie, 4. Valentin Neaga, 9. Valentin Niculae, 99. Vlad Nițu, 47. Alin Robu, 16. George Ban, 7. Robert Elek.

Steaua a pornit partida cu gândul la cele trei puncte, dar și urmărind golul cu numărul 100 din acest campionat. Acesta a venit însă destul de târziu, în minutul 23. A fost marcat de golgeterul acestui sezon, Andrei Antohi. Până în acel moment, meciul a fost unul destul de echilibrat. Steaua a controlat partida, atacând mai mult, însă și AFC Asalt a reușit să se apere foarte bine, blocând de multe ori încercările steliștilor.

Chiar și după gol, meciul a rămas echilibrat. Cei de la AFC Asalt nu s-au pierdut cu firea, dar chiar dacă au făcut un joc bun, nu au reușit să țină piept ofensivei roș-albastre. Până la finalul primei reprize, Steaua a mai marcat un gol, în minutul 38. A înscris același Antohi, dintr-o centrare venită de pe dreapta, de la Neagu.

În repriza secundă a venit și golul 3. În minutul 63, Neagu și Băjenaru au pornit împreună în atac, mijlocașul l-a servit pe fundaș cu o pasă printre, acesta din urmă a intrat în careul advers și l-a învins pe portarul celor de la AFC Asalt cu un șut foarte bun, la colțul scurt.

A urmat o perioadă de liniște, dar Steaua a mai marcat încă două goluri pe final, prin Enceanu. În minutul 88, decarul a făcut un 1-2 cu Bărbulescu, a primit mingea în careu și a trimis-o pe lângă portarul celor de la AFC Asalt. Tot el a transformat un penalty, obținut în minutul 90.

Steaua București – AFC Asalt s-a terminat cu scorul final de 5-0.

Jucătorul meciului Steaua – AFC Asalt

Andrei Antohi continuă forma bună pe care a arătat-o în acest sezon. Atacantul de 31 de ani marchează la foc automat, în fiecare meci, fiind un pericol constant pentru fiecare adversar. Antohi e pragmatic și își folosește la maxim experiența, fiind exact acolo unde trebuie să fie, la fiecare fază importantă.

Cele două goluri marcate în prima repriză au făcut meciul foarte ușor pentru Steaua. Din acest moment, îi acordăm lui titlul de Jucătorul Meciului.