victoria bucurești - steaua bucurești 0-11

Victoria București – Steaua București, 0-11 (0-5)

Victoria București – Steaua București a fost un meci de pregătire pentru formația antrenată de Iulian Miu, care privește cu încredere spre meciul din etapa următoare, contra celor de la Bucharest United. Steaua s-a impus fără probleme, deși a utilizat un prim 11 diferit de cele folosite până acum.

Steaua București:1. Teodor MEILĂ, 17. Cosmin MIHAI, 4. Valentin NEAGA, 5. Sergiu BACTĂR, 13. Adrian ILIE, 10. Rareş ENCEANU, 30. Liviu BĂJENARU, 8. Andrei NEAGOE – 11. Andrei ANTOHI, 9. Valentin NICULAE, 7. Florin RĂSDAN.

Rezerve: 22. Horia Iancu – 16. George Ban, 99. Vlad Nițu, 20.Marian Neagu, 15.Valentin Bărbulescu, 89. Octavian Morariu, 47. Alin Robu.

Steliștii au început mai greu meciul, așa cum ne-au și obișnuit. Însă, în cele din urmă, motoarele s-au încălzit iar golul a venit. A deschis scorul ambițiosul Valentin Niculae, care a profitat din nou de șansa primită, marcând în minutul 19.

Atât au avut nevoie băieții lui Miu. Cu primul gol marcat, au venit imediat și altele. Autor a fost decarul Rareș Enceanu. Nu o dată, nu de două ori, ci de trei ori la rând, în minutele 23, 25 și 30 (penalty). Și dacă Enceanu a devenit rapid favorit la premiul de Jucătorul Meciului, golgeterul Antohi nu se putea lăsa și el mai prejos.

Atacantul a reușit să marcheze în prima repriză, însă golul i-a fost anulat. Cu toate acestea, nu s-a dat bătut și, în minutul 38, și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor.

În ciuda numelui, cei de la Victoria au acceptat încă din prima repriză ideea că nu vor învinge Steaua. În repriza secundă, echipa lui Miu s-a mutat în careul adversarilor. Foarte repede s-a făcut 6-0 (Robu, min. 50) și 7-0 (Bacăr, min. 55).

Intrat în locul lui Enceanu, Bărbulescu a făcut 8-0, cu un șut frumos în minutul 69.  Cum era poate normal, nouarul Niculae a marcat al nouălea gol al Stelei, în minutul 71, iar Andrei Neagoe a dus scorul la 10-0 în minutul 74.

Până la final, Steaua a mai marcat doar un singurl gol, prin Vlad Nițu, în minutul 81. Scorul final al meciului Victoria București – Steaua București a fost 0-11.