Steaua Liberă 7

Steaua Liberă, la cifra magică, 7

Am ajuns la cifra magică. Astăzi, comunitatea Steaua Liberă împlinește exact 7 ani de existență.

Steaua Liberă 7Pentru orice stelist, cifra e una cu o semnificație importantă. Clubul Steaua a fost înființat la data de ȘAPTE Iunie, în 1947. Mai departe, în seara de 7 Mai, Steaua ne-a făcut cea mai mare bucurie posibilă, iar pe teren, în acea seară, a fost prezent Marius Lăcătuș, cel care avea să ducă numărul 7 în Hall of Fame-ul fotbalului românesc. Da, numărul 7 e un număr important pentru steliști. Din acest motiv, noi ne bucurăm că am reușit să atingem această cifră magică.

Comunitatea noastră a crescut mult în acești 7 ani, deși drumul pe care am mers nu a fost unul ușor. Am fost și suntem atacați mereu. Unii au încercat să hack-uiască site-ul. Alții au încercat să ne închidă pagina de facebook. Foarte mulți au încercat să ne pună pumnul în gură, să ne oprească să mai scriem despre Steaua, să spunem adevărul despre multe din nenorocirile pe care dușmanii clubului nostru le-au făcut de-a lungul timpului. Dar am rezistat. Și nu doar că am rezistat, dar ne-am și dezvoltat.

Astăzi, Steaua Liberă e cea mai mare comunitate de steliști de pe internet. Suntem prezenți pe acest website, pe Facebook, pe Instagram, pe Youtube și pe alte platforme. Cel mai important, prin acțiunile noastre, am reușit de foarte multe ori să îi blocăm pe cei care doresc să ducă la bun sfârșit planurile de distrugere a Stelei.

Însă, pentru comunitatea noastră, munca de abia acum începe. Trebuie să readucem Steaua București acolo unde îi este locul. Acesta trebuie să fie obiectivul nostru pentru perioada următoare. Pentru a atinge acest obiectiv, e nevoie ca toți steliștii să fie uniți sub același crez: UN CLUB CURAT MAI PRESUS DE TOATE!

Steaua Liberă va fi mereu lângă Steaua

Am fost primii care au anunțat că FC Fcsb nu e Steaua București, încă din ianuarie 2014. Am fost singurii care au prezentat și explicat motivările deciziilor din dosarele câștigate de Steaua împotriva celor de la FC Fcsb. Suntem singurii care critică și arată toate relele comise de cei aflați în conducerea clubului Steaua. Suntem printre puținii care acoperă meciurile Stelei și singurii care fac acest lucru în mod constant. Nu ne vom opri aici.

Vom merge mai departe și nu ne vom da bătuți până când Steaua nu va reveni acolo unde îi este locul. Când se va întâmpla acest lucru, atunci ne vom odihni. Dar chiar și atunci vom rămâne lângă clubul pe care îl iubim. De aici, nu vom pleca niciodată.

Astăzi, când comunitatea noastră împlinește 7 ani, vrem să vă mulțumim vouă, steliștii care ne urmăresc, pentru tot ajutorul pe care ni l-ați oferit de-a lungul anilor. Nimic nu ar fi fost posibil fără voi.

Forza Steaua!

P.S. Vă invităm diseară, de la ora 21:00, la o emisiune specială ”Steaua Liberă în 30 de minute”, în care vom sărbători cei 7 ani de existență. Găsiți link-ul către emisiune aici.

Steaua Liberă