ilie dumitrescu

Steaua lui? Steaua cui? – Răspuns pentru Ilie Dumitrescu

E sfârșit de an, pauză competițională, lipsă de subiecte cât încape. Așa că bravii gesepei vorbesc despre Steaua, adică despre subiectul despre care ar vorbi și dacă n-ar fi pauză competițională, pentru că sondajul lor a arătat că 40% dintre proștii care îi urmăresc țin cu FC Fcsb. Iar aceiași proști preferă să se mintă că FC Fcsb e Steaua, așadar Gsp le face pe plac. Drept urmare, la „Prietenii lui Ovidiu”, poate cea mai penibilă emisiune de pe net, fiind invitat Ilie Dumitrescu, nu a putut să lipsească și întrebarea: „Dar pentru tine care e Steaua?”

În acest articol nu vom vorbi despre emisiunea lui nea Ovi sau despre obositoarea întrebare care e repetată aproape zilnic, peste tot, de parcă răspunsul nu a fost dat în seara de 3 decembrie 2014. Trebuie însă să explicăm de ce spunem că această emisiune e cea mai penibilă. Este așa deoarece e doar formă fără fond. O emisiune de sport adevărată, făcută de un jurnalist sportiv adevărat, ar pune întrebările cu adevărat importante și ar spune lucrurilor pe nume. Dar nu putem să îi cerem asta unui fost angajat de-al Sportului Popular, care mai e și finul lui Mircea Lucescu.

Ilie Dumitrescu crede că Steaua e a cuiva. Big mistake, mister!

Așa cum am zis, subiectul principal al acestui articol nu e penibila emisiune a lui Ovi, ci Ilie Dumitrescu și superficialitatea cu care îi place să se laude. Domnul Dumitrescu (nu îi mai putem spune Ilie. Pe Ilie l-am pierdut) insistă mereu să pară diferit de ceilalți, superior. Asta nu e o problemă. Problema apare când Ilie Dumitrescu dezinformează, aruncând cu vorbe în stânga și în dreapta, ca să pară că știe despre ce vorbește. Nu știți, domnule Dumitrescu.

„Eu am crescut cu Steaua! Nimeni nu poate să nege asta. Eu sunt un produs sută la sută al Stelei. Sunt mulți jucători care au făcut performanță la Steaua și eu îmi doresc ca și CSA-ul să iasă din Liga 4, Liga 3, Liga 2 și să ajungă în top. Păcat că nu există o singură echipă,” a spus Ilie Dumitrescu.

Există cumva mai multe Stele București și nu știm noi? Ajutați-ne, vă rugăm, domnule Dumitrescu! Ajutați-ne să înțelegem! Pentru că ne-am uitat peste tot prin sportul românesc și nu am găsit mai mult de o Steaua București. E una singură. E echipă căruia dumneavoastră îi spuneți „CSA Steaua”, de parcă nu așa se numea și când dumneavoastră ați jucat acolo alături de Hagi, Lăcătuș, Iovan, etc. Pe vremea aceea, însă, nu ați folosit niciodată CSA-ul, deși era tot acolo. I-ați zis doar Steaua, pentru că acesta e și numele său. De ce îi spuneți astăzi CSA Steaua? Asta nu știm. Și chiar ni se pare ciudat că folosiți această formulă pentru clubul nostru, în timp ce pentru echipa Fotbal Club Fcsb folosiți doar FCSB.

Dar haideți să trecem peste acest punct. Nu e Ilie Dumitrescu primul care să nu știe numele clubului care l-a plătit. Sunt mulți bărbați care află numele de fecioară al soției de abia în fața altarului, deci putem pune această scăpare și pe seama faptului că, în perioada cât a jucat la Steaua, Ilie Dumitrescu a fost un tinerel foarte talentat, dar un tinerel. Și, ca orice tinerel, avea probabil alte preocupări.

Totuși, domnul Dumitrescu a jucat la Steaua și când avea 30 de ani. Din păcate, chiar și la acea vârstă, domnul Dumitrescu era tot un individ extrem de superficial în gândire. Așa cum singur ne demonstrează:

„Eu când am revenit în fotbalul românesc am revenit la Steaua lui Viorel Păunescu,” a spus Ilie Dumitrescu.

Steaua lui Viorel Păunescu? A deținut acel individ vreodată Steaua, domnule Dumitrescu? Când? Întrebăm deoarece el a recunscut singur, cu gurița lui, că nu a deținut niciodată Steaua București.

„Eu nu am luat niciodata echipa de la Armata!” a spus Viorel Păunescu în 2015.

Știți dumneavoastră mai bine ca el, domnule Dumitrescu? Nu trebuie să ne răspundeți, pentru că știm că nu știți. Sunteți extrem de superficial, domnule Dumitrescu. Și, mai rău, sunteți leneș. Dacă n-ați fi superficial și leneș, ați pune mâna și v-ați informa cum stau treburile cu Steaua București. Nu e greu. Dacă am aflat noi cum stă treaba, ați putea și dumneavoastră, chiar mai ușor. Dar dumneavoastră preferați să dormiți în minciunile pe care vi le spun băieții care vă invită pe la emisiuni.

Dacă și fotbalistul Ilie Dumitrescu ar fi fost așa, nu ajungea în vecii vecilor la World Cup 94. Bine că această față a dumneavoastră a pus stăpânire peste ființa dumneavoastră de abia la 30 de ani, atunci când v-ați și retras din fotbal. Și acum știm de ce.

Steaua București nu aparține vreunui stăpân și nu are nevoie de vreun stăpân

Steaua București nu a fost a lui Păunescu. Nu a fost nici a lui Becali. Nu a fost niciodată a vreunui stăpân. Steaua a fost mereu Steaua, acel club sportiv, parte a Armatei, un motiv de mândrie pentru poporul român. Dacă nu înțelegeți asta, domnule Dumitrescu, nouă nu ne rămâne decât să ne fie milă de dumneavoastră.

Oare ce s-a putut întâmpla cu dumneavoastră, domnule Dumitrescu, de visați doar stăpâni?!

”Nu o să vină nimeni cu zeci, sute de milioane în următorii 3-4 ani. Eu sunt ancorat în realitate. Nu trebuie să avem vise. Nu cresc societăți importante care să investească în fotbal,” a declarat Ilie Dumitrescu.

Și? Care e problema dacă nu vine nimeni să dea sute și zeci de milioane de euro la Steaua? Cine dădea sute și zeci de milioane când erați dumneavoastră jucător, domnule Dumitrescu? Nu dădea nimeni, iar Steaua se descurca foarte bine.

Steaua nu e a nimănui, domnule Dumitrescu. Și nici nu o să fie. Pentru că nu are nevoie de stăpâni.

Toată această goană după stăpâni nu demonstrează decât că dumneavoastră sunteți un individ foarte nesigur. Demonstrează că sunteți un om imatur, domnule Dumitrescu, un om care are nevoie de o mână puternică în viața sa, care să îi spună ce să facă. Nu v-a plăcut niciodată răspunderea și nu vă place nici acum. Păcat. V-ar prinde bine puțină maturitate. Un Ilie Dumitrescu responsabil, bine informat și matur s-ar potrivi de minune cu acele costume de firmă pe care le purtați. Așa, în schimb, sunteți doar o formă fără fond. Și acum înțelegem de ce v-a chemat nea Ovi la el în emisiune.

„Eu nu m-am retras de la Pipera SA și nici de la FCSB! Adevărul supără însă și mi-am făcut destui dușmani!” a spus Ilie Dumitrescu.

Aveți dreptate cu prima parte. Culmea, ați nimerit partea asta, domnule Dumitrescu, dar nu reușiți să pricepeți că echipa FC Fcsb, echipă înființată în 2003, pentru care nu ați jucat niciodată, nu e Steaua. Mind-blowing, cum ar zice englezul.

Nu aveți dreptate cu a doua parte. Nu suntem dușmanii dumneavoastră. Nu o să fim niciodată, nici dacă mergeți iar la Becali, ca să vă fie stăpân. Noi sperăm să înțelegeți că dorim să vă ajutăm, domnule Dumitrescu. Vrem să vă ajutăm, ca să nu vă mai faceți de rușine la TV, de fiecare dată când vine întrebarea „Dar pentru tine care e Steaua?” De altfel, vă sfătuim ca, data viitoare când veți primi această întrebare, să răspundeți tot cu o întrebare: „Care echipă se numește Steaua?”

E cea mai bună întrebare, domnule Dumitrescu. De ce? Pentru că în lumea asta există mulți misteri, dar doar pe unul îl cheamă Ilie Dumitrescu.