amical popești leordeni steaua

Amical: Steaua București – Popești Leordeni, 6-3 (3-3)

Steaua București a disputat astăzi un nou amical, împotriva echipei Popești Leordeni. Meciul a fost mai dificil decât s-ar fi așteptat Oprița și compania.

Steaua București: 1. Ștefan Mușat – 18, George Călințaru, 55. Walace Alves da Silva, 4. Dean Beța, 13. Adrian Ilie – 8. Valentin Bărbulescu, 30. Liviu Băjenaru – 11. Dragoș Huiban, 9. Emilian Pacionel, 77. Bogdan Chipirliu – 17. Philippe Nsiah

Rezerve: 12. Raul Bălbărău – 5. Sergiu Bactăr, 89. Ovidiu Morariu, 10. Rareș Enceanu, 99. Vlad Nițu, 31. Cezar Mihalache, 47. Dragoș Nicolae, 20. Nicușor Craiu, 7. Florin Răsdan

Contrar așteptărilor, Popești Leordeni a început mai bine jocul și a și deschis scorul, marcând în minutul 14, dintr-o lovitură liberă. Steaua a răspuns, băieții lui Oprița dând dovadă de multă determinare, chiar dacă a fost vorba de un amical, și au întors scorul în minutele 31 și 38, prin cei doi atacanți, Nsiah, respectiv Chipirliu.

Însă Popești Leordeni  a venit în Ghencea ca să impresioneze. Ilfovenii au răspuns și ei, tot rapid și tot de 2 ori. În minutele 41 și 43, aceștia au marcat din nou, arătând că defensiva stelistă nu are absolut niciun motiv de relaxare în acest retur de campionat. Din fericire, Pacionel a obținut un penalty în ultimul minut al primei reprize și tot el a transformat, stabilind scorul la pauză, 3-3.

În repriza secundă, Steaua a reușit din nou să preia conducerea. Scăpat singur cu portarul, Răsdan și-a continuat forma bună cu un fol frumos care s-a oprit în poarta celor de la Popești Leordeni, în minutul 51.

Adversarul de astăzi s-a ținut bine aproape toată repriza, însă, pe final, Steaua a arătat că îi este superioară. Mihalache a făcut 5-3 în minutul 82, iar Enceanu a dus scorul la 6-3 în minutul 84.

Steaua București a reușit să învingă și în acest amical, nu însă fără emoții.