ziaristii romani știri false

De ce insistă presa să spună că Steaua nu poate să promoveze în Liga 1

Imediat după ce Steaua a promovat în Liga 2, „presa” a pornit o campanie penibilă împotriva ei. Deși clubul nostru nu este singurul club de stat din România, ziaricii au umplut internetul cu articole în care spun că Steaua nu poate să promoveze în Liga 1 din acest motiv. Fiecare articol a fost însoțit de sugestia că privatizarea e absolut necesară. Deși nu e.

Colonelul Florin Talpan, pe care îl putem considera un expert în domeniu, a explicat pentru Steaua Liberă ce trebuie să facă Steaua ca să poată promova în Liga 1. Acesta a spus clar și fără nicio urmă de îndoială că meritul sportiv este un aspect extrem de important, chiar cel mai important. Astfel, dacă o echipă câștigă meritul sportiv, va putea promova în liga superioară chiar dacă există probleme în alte compartimente.

Nu că la Steaua București ar exista probleme. Clubul nostru e deținut de stat, la fel ca multe alte cluburi din România. E vorba de faimoasele cluburi de primării, care nici măcar nu se feresc să recunoască că sunt cluburi de primării și chiar cer public bani și alte ajutoare de la acestea. În cazul unora din aceste echipe, problema promovării în prima ligă a fost rezolvată prin intermediul unei firme-paravan, o firmă înființată de primărie, controlată și finanțată de primărie, care deține și administrează clubul. Deși e evident că o astfel de firmă nu este privată, ci tot o firmă de stat, fiind controlată de stat, în ochii FRF și LPF ea e privată. De ce? Nimeni nu a explicat.

Niciunul din experții LPF și FRF nu a explicat de ce o firmă deținută și controlată de o primărie e considerată drept firmă privată. Mai mult, niciuna din aceste firme private nu a demonstrat că se poate întreține singură. Întotdeauna, banii vin doar de la primărie.

Presa spune că Steaua nu poate să promoveze în Liga 1 în speranța că o va împiedica să promoveze

Când banii vin de la stat, e clar că firma nu este privată. Așadar, clubul nu poate spune că este unul privat. Este tot un club deținut de stat, tot un club în care sunt pompate multe milioane de euro din bani publici. Însă „presa” nu vorbește despre aceste cluburi, pentru că ele nu sunt Steaua București.

La Steaua există transparență. Oricine poate vedea de unde vin și unde merg banii Stelei. Nu la fel se întâmplă la cluburile de stat care sunt deținute de firme-paravan. Deoarece ele susțin că sunt private, nu sunt obligate să pună la dispoziția unui jurnalist date financiare. E o metodă excelentă de a face foarte multe prostioare. Mai ales prostioare cu bani publici.

Din păcate, exact acest aspect ilegal se caută pentru o echipă de Liga 1. Nu privatizarea e importantă aici, ci intrarea în horă. Asta deranjează la Steaua București. Fiind deținută de stat, echipa noastră nu ar putea intra în hora hoților chiar așa de ușor. Ea nu ar putea declara ca a vândut un fotbalist cu un milion de euro, când l-a vândut cu trei. Foarte important, i-ar fi foarte greu să le ofere „cadouri” ziariștilor sau oamenilor din fotbal.

Din acest motiv „presa” repetă fără oprire că Steaua nu poate să promoveze în Liga 1. Ei știu foarte bine că poate. Dar repetă această minciună în speranța că vor reuși să țină sponsorii, antrenorii și fotbaliștii cât mai departe de clubul nostru. Vorbim aici de niște resurse necesare pentru performanță. Dacă vrei un fotbalist, dar el a auzit că tu nu poți promova în Liga 1, atunci sunt șanse foarte mari ca el să te refuze.

„Presa” caută doar scandal și face doar propagandă

De-a lungul istoriei sale, Steaua Liberă a publicat mai multe interviuri cu Florin Talpan. Aproape toate au fost preluate de presă. A fost preluat foarte rapid faimosul interviu în care colonelul de justiție al Stelei a râs că FC Fcsb a pierdut un titlu. Nu a fost preluat însă interviul în care Florin Talpan a spus că Steaua poate promova în Liga 1.

Deși acesta a fost citit pe pagina noastră de foarte mulți oameni, atrăgând interes, „presa” l-a ocolit. L-a ocolit deoarece, în interviu, Florin Talpan i-a contrazis cu argumente la care ei nu au răspunsuri. Dacă colonelul Talpan ar fi făcut vreo ironie la adresa FC Fcsb sau dacă ar fi înjurat pe cineva, ziaricii ar fi scris articole imediat. Ei asta caută: scandalul, mizeria, orice le permite să-l pupe-n fund pe marele stăpân.

Adevărul nu-i interesează. Așa cum nu-i interesează să informeze corect suporterii. În mileniul 3, presa nu relatează știrile, presa face știrile. Ei decid ce informație trebuie să ajungă la suporteri și ce nu.

Dar minciunile nu rămân ascunse mult timp. În ultimii ani, minciunile presei s-au evaporat, făcându-i de rușine de fiecare dată pe ziariștii nesimțiți care, în loc să facă ce trebuie, au început să mintă și mai mult.

Au spus în fiecare an că Steaua nu are bani. Nu a fost așa. Au spus apoi că Steaua este singura echipă care cheltuie bani publici. Nici această informație nu e adevărată. Au mințit cu nerușinare după meciurile cu Mostiștea Ulmu, sugerând că echipa noastră a câștigat cu ajutorul arbitrului, deși arbitrul a greșit de mai multe ori în favoarea celor de la Ulmu.

Mint și acum. Ca să ne împiedice să facem transferuri bune, ca să ne împiedice să atragem sponsori importanți, ca să nu se uite suporterii la meciurile noastre, ca să nu vină suporteri la meciuri. Prin minciunile lor, încearcă să izoleze Steaua de restul țării. E însă imposibil.

În cele din urmă, și această minciună, cum că Steaua nu poate să promoveze în Liga 1, le va exploda în față. Ce vor face atunci? Nimic. Vor trece la următoarea minciună.

Steaua București nu este singura echipă din România deținută și finanțată de stat

E important să încheiem cu această informație. Steaua București nu este singura echipă din România deținută și finanțată de stat. Există multe astfel de echipe. Am vorbit pe acest site despre Pandurii Tg. Jiu, echipă care a jucat chiar recent în prima ligă și care este/era deținută de o tripletă fatală: Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local Tg. Jiu și Ministerul Economiei.  Am vorbit chiar săptămâna asta despre un alt caz, al unei noi echipe în Brașov, care a fost înființată peste noapte și care se pare că va fi înscrisă direct în Liga 2.

Fotbalul românesc e plin de echipe finanțate și deținute de stat. Însă presa e deranjată doar de una singur. Pentru că doar ea e Steaua București.