fc brașov

Comunicat al suporterilor echipei FC Brașov

În urma articolelor pe care le-am scris cu privire la evenimentele care au loc în fotbalul brașovean, un suporter de-al echipei FC Brașov ne-a contactat și ne-a trimis un comunicat pe care ne-a rugat să îl distribuim.

Chiar dacă este un comunicat care vine din partea iubitorilor echipei brașovene, acesta ar putea foarte bine să vină din partea unui număr mult prea mare de grupări de suporteri, care în ultimii ani au fost obligate să vadă cum echipele pe care le iubesc și-au pierdut identitățile și au fost înlocuite cu clone. Steaua, FC Brașov, Timișoara, Craiova, Petrolul, Farul și multe alte echipe au exact aceeași problemă, o problemă apărută în urma acțiunilor de cele mai multe ori ilegale ale groparilor fotbalului românesc.

Vă invităm să citiți mai jos comunicatul suporterilor brașoveni.


CRONOLOGIE

2017 – imediat după falimentul echipei FC Brașov, suporterii stegari înființează o echipă nouă în Liga 4 pentru a ține viu spiritul vechiului club: SR Brașov (Steagul Renaște Brașov)

2019 – Corona Brașov este reînființată abuziv de către Primăria Brașov și înscrisă în Liga 4, iar la finalul sezonului promovează. Fiind nevoie doar de o echipă din Brașov în eșaloanele superioare, mediul politic de la Corona încearcă să elimine din Liga 3 pe SR Brașov. Prin aranjamente subterane, trimit printr-o firmă privată de servicii medicale, la prima etapă de acasă, din sezonul 2019-2020 ,la meciul SR Brașov – Progresul București, ambulanța fără medic. Meci pierdut cu 3-0 la masa verde. Două etape mai târziu, tot apropiați Corona și mediului politic sfătuiesc echipa FC Voluntari 2 să ceară fix brașovenilor să nu joace în galben-negru, în ședința tehnică de dinainte meciului de la Voluntari. Știau că SR Brașov are doar echipament galben-negru, dar stegarii au anticipat mișcarea și au făcut un set de joc albastru fix înainte de meciul din deplasare. Dacă pierdeam și acel meci la masa verde, conform regulamentelor, SR Brașov era eliminată din Liga 3, făcând loc Coronei.

2020-2021 – Corona și SR Brașov concurează inegal în aceeași serie din Liga 3, una beneficiind de gratuități și buget integral de 200.000 euro, iar cealaltă exclusiv prin finanțare proprie de la suporteri (aprox. 25.000 euro). Corona termină pe locul 1, iar SR Brașov pe locul 2. În spațiul public, mediul politic local pune presiune: cine merge în Liga 2 devine FC Brașov!

2021 – Corona promovează în Liga 2 la baraj, după ce SR Brașov este decimata de arbitrii în manșa retur a semifinalei barajului de la Colonești (2 stegari eliminați abuziv din prima repriză).

vara 2021 – Primăria Brașov, prin vocea noului primar, susține exact opusul a ceea ce se declara public în iarnă (desființarea Corona și ancheta financiară). Astfel, pe meritul sportiv al Coronei se înființează abuziv noul FC Brașov susținut integral din bani publici, combinând meritul sportiv al Coronei cu o nouă asociație denumită Scotch Club Brașov (apropiată a primarului Allen Coliban). Noua entitate finanțată public este redenumită FC Brașov Steagul Renaște (folosind imoral numele Steagul Renaște pentru a înșela oamenii), căreia îi atribuie direct brandul FC Brașov, fără a tine cont de părerea comunității locale care cerea desființarea Coronei, nicidecum aceste jocuri de culise specifice premise de FRF.

Suporterii stegari vor continua activitatea în Liga 3 și nu recunosc clubul din Liga 2 ca fiind FC Brașov, ci doar o clonă bugetată de primărie împotriva voinței lor.

COMUNICAT

Respectați fotbalul!

România are nevoie de fotbal curat, nu de o echipă politică mutată direct în Liga 2. Fotbalul se joacă pe teren pentru suporteri. Opriți înșelătoria din Liga 2! FC Brașov nu a promovat în aceasta competiție, nici nu are legătură cu suporterii săi. Noul FC Brașov nu este de fapt FC Brașov, este echipa susținută integral din bani politici, cunoscută drept Corona Brașov. Suntem în asentimentul suporterilor brașoveni, care se dezic total de echipa FC Brașov din Liga 2, înființată printr-un joc de culise între Corona Brașov și asociația Scotch Club Brașov.

Cerem dreptate fotbalului și încetarea folosirii numelui și stemei FC Brașov de către adversarul nostru din competiție, atât timp cât foștii jucători și suporterii săi nici măcar nu o recunosc.

SR Brașov este FC Brașov!