ziarici

Unde sunteți acum, revoltaților?

Weekendul trecut, în România fotbalistică a avut loc cea mai mare hoție din ultimii 30 de ani, una care l-ar fi făcut chiar și pe Cristi Borcea să lăcrimeze cu mândrie. Implicată a fost, bineînțeles, faimoasa FC Fcsb. Și, pentru că a fost implicată FC Fcsb, subiectul nu a mai fost atât de interesant pentru oițele din presă, care doar acum câteva luni l-au linșat pe Emilian Pacionel.

Steaua a fost distrusă pentru că a primit un penalty într-un meci pe care l-ar fi câștigat și fără acel gol

Să ne amintim. E luna mai. Steaua București joacă turul barajului cu Mostiștea Ulmu. La scorul de 1-0 pentru steliști, Pacionel cade în careul Mostiștei. Nu a fost penalty. Dar, pentru că faza a fost una rapidă și pentru că Pacionel a reușit să îl păcălească pe arbitru, acesta a acordat lovitură de la 11 metri. Steaua a transformat penaltyul și a dus scorul la 2-0.

Cu acest scor s-a și terminat partida, una plină de greșeli de arbitraj. Înainte de penaltyul lui Pacionel, arbitrul partidei nu a dat un roșu pentru Leafu, în prima repriză, după ce jucătorul Mostiștei l-a faultat dur pe Bărbulescu. De roșu a fost iertat în a doua repriză și portarul celor de la Ulmu, care l-a faultat pe Enceanu ca ultim apărător. Ultima gafă a arbitrului a fost tot împotriva Stelei. Acesta a anulat eronat golul marcat corect de Mihalache.

Mostiștea – Steaua s-a terminat 0-2 și, în ciuda greșelilor de arbitraj, nimeni nu poate spune că a avut loc vreo viciere de rezultat.

FC Fcsb le fură celor de la UTA 3 puncte

Lunile trec, ajungem în decembrie, același an. La București (!?), FC Fcsb joacă cu UTA. Meciul se termină cu scorul de 2-1 pentru formația din Berceni. Ambele goluri marcate de echipa lui Becali vin din penaltyuri inventate.

La primul penalty, jucătorul fcsbist se aruncă într-un adversar și urlă de parcă e torturat. La al doilea penalty, arbitrul ignoră faptul că mingea a ieșit cu jumătate de metru în afara terenului. Acordă lovitură de la 11 metri pentru echipa din Berceni, în loc să dea aut de poartă pentru UTA.

Cum a văzut ”presa” cele două evenimente

Fără ajutorul arbitrului, FC Fcsb ar fi pierdut acel meci. Meritat, evident. Pentru că FC Fcsb este una dintre cele mai umflate echipe din campionat, o echipă cu un lot modest, cu jucători slăbuți dar care sunt mereu lăudați. Jocul său nu impresionează, e chiar slab. Dar presa nu are voie să spună aceste lucruri. Dacă nu îi face pe plac ”patronului”, nu-l mai prinde la interviuri.

E așadar de înțeles de ce ziaricii au încercat să minimizeze hoția care a avut loc în partida FC Fcsb – UTA. Iată câteva dintre titlurile apărute după meci:

ziarici ziarici ziarici ziarici ziarici

După cum se poate observa, anumite cuvinte cheie se repetă: controversat, suspect, ușor acordat. Totul pentru a se sugera că, de fapt, nu e chiar atât de grav cum pare.

Dar stați puțin! Nu e nimic suspect la cele două penaltyuri care nu au fost. Nu e nimic controversat la cele două faze.

*controversát, -ă adj. (fr. controversé). Contestat, nelămurit: chestiune controversată.

Fazele sunt destul de clare. Nu a fost penalty nici la prima, nici la a doua. Cel care spune că mai există loc de discuții, că nu e lămurită treaba sau că erorile n-au fost chiar așa grave este foarte prost sau un foarte mare hoț.

Cum era de așteptat, la Gsp a fost publicat aproape imediat punctul de vedere al echipei din Berceni, pentru a-i liniști pe toți cei care contează. Într-o lume normală, Florin Tănase, fcsbistul care spune că a fost penalty clar, ar fi fost ridiculizat în ultimul hal. La noi, însă, e lăsat să facă propagandă.

Totuși, să vedem cum a tratat ”presa” penaltyul lui Pacionel:

ziarici

Ați observat cuvintele folosite? Ați văzut cum le-au bolduit? Cum le-au scris cu literă mare? La Steaua, într-un meci dominat de echipa noastră, în care echipa noastră a avut un gol valabil anulat pe nedrept, presa a vorbit despre un penalty inventat, de tot râsul, rușinos, despre gafa ultimilor ani și, bineînțeles, despre fotbalistul-actor.

Emilian Pacionel a fost linșat de presă după meci. Ziaricii l-au atacat de parcă ar fi comis crime de război. Nimeni nu vorbește însă despre fcsbistul care s-a aruncat pe jos deși nu a fost atins sau de fcsbistul care minte fără nerușinare.

Limbajul dur folosit împotriva Stelei ne arată azi cât de adânc este presa sportivă băgată în buzunarul lui Gigi Becali. Ceea ce e controversat la FC Fcsb este rușinos la Steaua București. Penaltyul ușor acordat la FC Fcsb este INVENTAT(cu litere mari) la Steaua București. Mai este altceva de comentat?

Unde ești tu, Buzărine?!

Unul dintre cei care au lovit cel mai tare în Steaua după meciul cu Ulmu a fost Alin Buzărin. Într-un articol scris pentru un site obscur, 100 Sport România, acesta și-a bătut joc de clubul nostru. Articolul său a fost plin de expresii precum:

  1. ”e dezonorant pentru noțiunea de oștire ”
  2. ” înaintea șenilei roș-albastre”
  3. ”Arbitrajul acelui Ioniță în meciul care a mai fost și televizat e scandalos. Nu poți să fluieri așa, nu poți să dai o grămadă de decizii eronate într-o singură direcție”
  4. ”echipa Armatei așa și-a câștigat toate meciurile”
  5. ” fanfară militară”
  6. ”goarnă”
  7. ”Armata română”
  8. ”singura armată cu fotbal profesionist”
  9. ”tancuri, tunuri, obuze și grenade”
  10. ”batalion”
  11. ”se pune la cale o promovare frauduloasă cu ajutorul arbitrajului”
  12. ”fonduri publice”
  13. ”soldele generalilor”
  14. ”regimul comunist”
  15. ”izmene pentru soldați”
  16. ”cea mai mare rușine din istoria fotbalului”
  17. ”soldați”
  18. ”dezertori”

Scopul articolului a fost să convingă cititorul că arbitrul a greșit doar pentru Steaua, că Steaua joacă cumva ilegal, că a câștigat toate meciurile prin furt și că Steaua nu ar trebui măcar să existe.

De curiozitate, ne-am uitat să vedem dacă iubitorul de tancuri și șenile a scris ceva și despre furtul de la FC Fcsb – UTA. Ne așteptam să citim despre cum aribtrul ”a făcut-o de oaie”, despre cum FC Fcsb – UTA a fost o ”mare ciobăneală”. Însă domnul Buzărin a scris doar un articol în care a criticat faptul că Mihai Stoica e angajat atât la Telekom cât și la FC Fcsb. Am tras așadar noi concluzia că, pentru domnul Buzărin, furtul de la FC Fcsb – UTA nu e o ”mare brânză”. Păcat că n-a fost și un tanc prezent.

Concluzia lui Mihai Stoica

Și, dacă tot am vorbit de Mihai Stoica, evident că părerea sa nu putea să lipsească din ziarele noastre de sport. Gsp a publicat ieri concluzia sa:

„S-a născut un linșaj mediatic. De când sunt în fotbal n-am văzut așa ceva! Și-au dat arama pe față unii, au demonstrat cât de mult îi pot detesta pe Gigi sau pe cei care lucrează cu el. S-a prezentat totul trunchiat, mizerabil, odios!”

Excepțională concluzia lui Stoica. Doar că realitatea și faptele o cam contrazic. Însă paragraful de mai sus ar putea să fie 100% corect. Pentru asta trebuie doar să înlocuiți un cuvânt. Puneți ”Steaua” în loc de ”Gigi”.