frf ,lpf, o mizerie bixi legea sportului

Cât de legal e monopolul FRF + LPF?

În această săptămână, la Luxemburg, a început procesul între echipele care au fondat Superliga și UEFA. Superechipele acuză UEFA de practici antieconomice și că încearcă să își protejeze monopolul. În același timp, într-o altă parte a Europei, FRF și LPF fac același lucru, dar nimeni nu se întreabă cât de legal e monopolul lor.

Da, putem vorbi despre un monopol al FRF și LPF. Cele două nu au concurență. Nu doar că nu au concurență, dar nici nu au voie să aibă concurență. Cumva, le protejează legea. Care lege? Legea sportului, legea lor favorită.

Articolul 36
(2) Pentru o ramura de sport se poate constitui, în condițiile legii, o singura federație sportivă națională.

Legea 69/2000

Articolul 42
(7) Pentru o ramura de sport se poate constitui o singura liga națională profesionistă. Prin excepție, se pot înființa ligi profesioniste, pe niveluri competiționale, în cadrul aceleiași ramuri de sport.

Legea 69/2000

Vedem așadar că, pentru sportul fotbal, putem avea în România o singură federație. Aceasta este Federația Română de Fotbal. În același timp, vedem că putem avea o singură ligă profesionistă pentru cel mai înalt nivel al fotbalului românesc, adică Liga 1 sau Superliga, așa cum se numește acum. Aceasta este Liga Profesionistă de Fotbal.

Nimeni nu poate înființa o altă federație pentru fotbal sau o altă ligă profesionistă pentru Liga 1. Cele două sunt astfel protejate de lege împotriva concurenței. Dar oare le dă această protecție și dreptul să comită abuzuri?

Cum s-a apărat UEFA în fața acuzațiilor făcute de supercluburi

Cum am spus la începutul articolului, superechipele care vor să facă Superliga au dat UEFA în judecată, acuzând-o de ”practici antieconomice”. Avocatul Superligii, Miguel Odriozola Alen, a denunțat ”mâna de fier cu care UEFA încearcă să distrugă toate proiectele alternative ce îi amenință monopolul și puterea absolută pe care și-o arogă pe o piață liberă.”

Evident, UEFA s-a apărat. Donald Slater, reprezentantul UEFA, a declarat că ”o duzină de cluburi a vrut să-și tragă partea leului fără a împărți banii cu nimeni și au promis că vor crea propriile structuri pentru a proteja sportul și a asigura dezvoltarea durabilă a fotbalului pentru toți. Existența unei ligi închise, rezervată celor mai bogate cluburi și având obiectivul unui profit cât mai mare, este incompatibilă cu modelul sportiv european, bazat pe merit”.

Vedem din nou cum UEFA aduce în discuție meritul sportiv. ATENȚIE! UEFA îl aduce în discuție! Recent, președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat:

„UEFA a arătat în mod clar astăzi că ne angajăm pe deplin să respectăm valorile fundamentale ale sportului și să apărăm principiul cheie al competițiilor deschise, cu calificare bazată pe meritul sportiv, pe deplin în concordanță cu valorile și modelul sportiv european. Deciziile de astăzi încheie un amplu proces de consultare pe parcursul căruia am ascultat ideile suporterilor, jucătorilor, antrenorilor, asociațiilor naționale, cluburilor și ligilor, pentru a numi doar câteva, cu scopul de a găsi cea mai bună soluție pentru dezvoltarea fotbalului european”, a explicat președintele UEFA, Aleksander Čeferin. ”Sunt foarte mulţumit că a fost o decizie unanimă a Comitetului Executiv al UEFA, Asociaţia Europeană a Cluburilor, ligile europene şi federaţiile naţionale fiind toate de acord cu propunerea făcută. O altă dovadă că fotbalul european este mai unit ca niciodată”, a continuat acesta.

Aleksander Ceferin

Liga 1 / Superliga e o ligă închisă

Așadar, UEFA se apără la tribunal împotriva supercluburilor spunând că propunerea lor ar duce la apariția unei competiții în care doar unii au acces, nu toți. Dar stați puțin! Nu e Liga 1 / Superliga o competiție închisă? Ba da. Aceasta este accesibilă doar acelor cluburi despre care FRF consideră că au o formă de organizare corectă: societăți pe acțiuni sau asociații fără scop patrimonial.

Un club sportiv organizat ca SRL nu poate juca în Liga 1. Nici un club sportiva ca Steaua, care este o instituție publică. Asta conform regulamentelor de licențiere ale FRF, care le oferă licențe de Liga 1 doar cluburilor organizate ca societăți pe acțiuni sau asociații fără scop patrimonial.

Ar fi interesant de văzut cum ar comenta UEFA această situație. Din păcate, ministrul Vasile Dâncu și MApN nu au lăsat Steaua să meargă la TAS și să le ceară părerea.

Însă, ceea ce e cu adevărat interesant în acest caz e faptul că, oricum te-ai uita, FRF și LPF comit abuzuri.

Cum am spus deja, UEFA acuză supercluburile că vor să facă o competiție închisă, accesibilă doar pentru unii. Liga 1 este o astfel de competiție.

Supercluburile, în schimb, acuză UEFA de practici anticoncurențiale. De altfel, în virtutea articolelor 101 și 102 din Tratatul de funcționare al UE, ce interzice monopolul, Tribunalul Comercial din Madrid a suspendat sancțiunile date de UEFA și a trimis cazul la Curtea de Justiție, estimând că UEFA „a abuzat de poziție dominantă când a anunțat măsuri disciplinare împotriva cluburilor fondatoare ale Super Ligii”. Și FRF a abuzat de poziția dominantă când a sancționat Steaua cu neprogramarea la baraj!

Ce zice Legea Concurenței?

Am intrat pe site-ul consiliului concurenței și am verificat legea concurenței, nr. 21, din 10 aprilie 1996. Conform acesteia:

CAPITOLUL II: Practici Anticoncurențiale
Articolul 6
Este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante deținute de către unul sau mai mulți agenți economici pe piața românească ori pe o parte substanțială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurențiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activității economice ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici abuzive pot consta, în special, în:
c) aplicarea, în privința partenerilor comerciali, a unor condiții inegale la prestații echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziția concurențială;
d) condiționarea încheierii unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor clauze stipulând prestații suplimentare care, nici prin natura lor și nici conform uzanțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;

Legea concurenței

Legea concurenței ne spune astfel că FRF nu are voie să folosească în mod abuziv poziția dominantă pe care o deține în România, unde este singura federație de fotbal, prin lege. Prin refuzul său de a programa Steaua la barajul de promovare în Liga 1, FRF i-a produs clubului nostru prejudicii.

De asemenea, FRF nu are voie să trateze Steaua diferit de cum tratează alte echipe. Adică, dacă U Cluj a câștigat pe teren meritul sportiv de a participa la baraj și dacă a fost lăsată să meargă la baraj, atunci și Steaua trebuie lăsată să meargă la baraj, din moment ce a câștigat pe teren meritul sportiv de a participa la acel nivel. (aplicarea unor condiții inegale la prestații echivalente)

Mai mult, FRF nu are voie nici să îi impună Stelei să își schimbe forma de organizare pentru a putea participa la Liga 1. (condiționarea încheierii unor contracte de acceptarea unor clauze stipulând prestații suplimentare, care nu au legătură cu obiectul contractului – fotbalul)

Ce poate face Steaua pentru a juca în Liga 1?

Și astfel revenim la întrebarea pe care suporterii steliști au pus-o și acum un an: Ce poate face Steaua pentru a juca în Liga 1? Clubul nostru are în acest moment 2 opțiuni:

  1. Dă FRF în judecată la TAS – Așa cum am văzut deja, UEFA consideră că meritul sportiv este cel mai important principiu și este în totalitate împotriva competițiilor închise. Șansele Stelei de a câștiga la TAS, în aceste condiții, sunt foarte, foarte mari. Ar fi de altfel culmea ca UEFA să sancționeze supercluburile pentru că au vrut să își facă o ligă închisă, dar să lase FRF să facă fix acest lucru.
  2. Face plângere împotriva FRF la Consiliul Concurenței – FRF deține o poziție de monopol și abuzează de puterea sa, discriminând cluburile de drept public. Acestora, FRF le produce prejudicii, prin refuzul de a le acorda licență de Liga 1 / Superliga.

Va face Steaua însă aceste lucruri? Cel mai probabil nu. Dinspre MApN, vin tot mai multe zvonuri cum că ministrul Dâncu, la cererea unor ”suporteri steliști”, pune presiune pe clubul Steaua să facă o asociere cu Romtehnica. Asta ar însemna reîntoarcerea la momentul 98. Mai departe, ar însemna distrugerea Stelei București.

Ca să concluzionăm, însă, cât de legal este monopolul deținut de FRF și LPF? Ca să aflăm răspunsul la această întrebare, cineva trebuie întâi să ia o măsură împotriva lor.