avancronica steaua metaloglobus

Avancronică Etapa 1: Steaua – Metaloglobus

După ce i-a fost refuzată abuziv promovarea, în ceea ce a fost, poate, cea mai mare nedreptate din istoria fotbalului românesc, Steaua București se pregătește să înceapă un nou sezon din Liga 2. În prima etapă, Steaua joacă împotriva celor de la Metaloglobus.

Steaua – Metaloglobus este ultimul meci din prima etapă. Partida este programată pentru data de 9 August, de la ora 20:00. Meciul se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua.

După primele meciuri jucate în această etapă, CSM Slatina ocupă primul loc în campionat, datorită victoriei obținute cu scorul de 3-0. Astfel, dacă Steaua vrea primul loc, trebuie neapărat să bată Metaloglobus la cel puțin 3 goluri diferență.

Steaua București în sezonul 2022-2023

Steaua București este mult schimbată în acest sezon față de sezonul precedent. Daniel Oprița a adus la echipă mai mulți fotbaliști, renunțând în același timp la câțiva oameni, printre care și fotbaliști apreciați de suporteri, precum Bălbărău sau Neacșu. De altfel, Robert Neacșu s-a transferat în acest sezon chiar la Metaloglobus.

Jucătorii noi aduși de Oprița în acest sezon sunt:

  • Laurențiu Corbu, 28 de ani, fundaș;
  • Cristian Balgiu, 28 ani, mijlocaș;
  • Tsvetelin Chunchukov, 27 ani, atacant;
  • Costinel Gugu, 30 ani, fundaș;
  • Ștefan Bodișteanu, 19 ani, mijlocaș;
  • Alexandru Sima, 20 ani, fundaș;
  • Daru Calestru, 19 ani, fundaș;
  • Teodor Erhan, 18 ani, mijlocaș;
  • Alexandru Sabău, 24 ani, fundaș;
  • Tinel Marin, 18 ani, fundaș;
  • Atanas Trică, 18 ani, atacant;
  • Cristian Blaga, 17 ani, portar;
  • David Dincă, 18 ani, portar.

La prima vedere, campania de achiziții este una excelentă. Aceasta include jucători tineri, cu potențial mare, dar și jucători cu experiență la nivelul Ligii 2, dar și la nivelul Ligii 1.

Pe hârtie, până la proba contrarie, Steaua 2022-2023 este o echipă mai valoroasă decât Steaua 2021-2022. Însă cea mai bună mutare a clubului nostru a fost faptul că a reușit să îl păstreze pe Daniel Oprița.

Daniel Oprița este cel mai bun antrenor din România – garantul performanței

Ultimele sezoane au arătat un lucru care nu poate fi negat de nimeni în acest moment: Daniel Oprița este cel mai bun antrenor din România.

Oprița a avut parte de performanțe excelente în fiecare sezon de când e antrenor la Steaua. A depășit mereu așteptările, de fiecare dată reușind să își atingă obiectivul, chiar dacă a fost de multe ori obligat să lupte chiar împotriva colegilor săi din club.

Niciun alt antrenor din România nu a fost obligat să muncească în asemenea condiții și niciun alt antrenor nu a reușit să obțină rezultate atât de bune cu susținere atât de slabă.

Toate acestea îl recomandă pe Oprița drept cel mai bun antrenor din țară. Este păcat că nu are posibilitatea să își arate îndemânarea în prima ligă, însă asta nu este în niciun caz vina lui.

Ce trebuie să facă Steaua ca să promoveze în Liga 1 și cine e vinovat că nu a promovat în sezonul precedent

Am explicat la începutul sezonului trecut ce trebuie să facă Steaua ca să promoveze în Liga 1. Nimic nu s-a schimbat. Pentru a putea promova, Steaua București trebuie să meargă la TAS și să facă plângere împotriva regulamentului discriminatoriu al FRF.

În ciuda minciunilor apărute în presă, nu Legea Sportului îi interzice Stelei accesul în Liga 1. Legea Sportului nu are nicio legătură cu promovarea Stelei. Un articol din acestă lege este folosit de FRF ca scuză pentru a promova fotbalul murdar, corupt și netransparent, dar Legea Sportului nu îi interzice Stelei nimic.

Problemele Stelei apar din cauza articolului 11, alineatul 1, din Regulamentul de Licențiere. Conform acestuia, ”solicitantul de licență pentru participarea la campionatul național Liga 1 trebuie să fie o persoană juridică organizată ca asociație fără scop patrimonial sau societate comercială pe acțiuni, conform art. 31 din Legea educației fizice și sportului, nr. 69/2000”.

La cum este făcut acest articol în acest moment, chiar dacă se schimbă legea sportului, FRF ar putea refuza în continuare solicitarea Stelei de a primi licența de Liga 1. Acesta este motivul pentru care Steaua ar fi trebuit să meargă la TAS în această vară. Ar trebui să meargă chiar și acum.

Chiar dacă este poate prea târziu pentru a schimba ceva pentru acest sezon, Steaua ar putea obține o victorie pentru sezoanele precedente. Din păcate, însă, la intervenția MApN, Steaua București nu a mers la TAS, preferând să nu îl supere pe Răzvan Burleanu, finul lui Vasile Dâncu, ministrul apărării.

Cine este vinovat pentru că nu a promovat Steaua

Dâncu este primul vinovat pentru că Steaua nu a promovat în Liga 1 în acest an. De nicăieri, acesta s-a înfipt în viața Stelei, vorbind despre clubul nostru în destul de multe apariții în presă și la TV.

De mai multe ori a spus că Steaua nu are valoare ca să promoveze în Liga 1, pentru a-i convinge pe suporteri că trebuie să accepte minciunile lui Burleanu. A mințit. L-a contrazis chiar performanța Stelei, care a reușit să termine pe locul 4 în play-off-ul Ligii 2.

Astăzi, Dâncu își face poze cu sportivii steliști, pentru a-și îmbunătăți imaginea. Nimeni nu l-a tras la răspundere pentru nedreptatea pe care i-a făcut-o Stelei, pe care nu au lăsat-o să meargă la TAS.

Nici pe Burleanu nu l-a tras nimeni la răspundere. Acesta este al doilea vinovat pentru că Steaua nu a promovat în Liga 1. Sub conducerea sa, fotbalul românesc a ajuns la cel mai jos punct din istorie. Asta deoarece Burleanu a dat reguli care au ca scop apărarea corupției din Liga 1.

Una din aceste reguli este chiar regula care nu-i dă Stelei licența de Liga 1. Vorbim despre regula care cere substituirea unui club de drept public cu o clonă deținută de băieți deștepți. Astfel, banii ajung la băieții deștepți, nu la fotbal. La fotbal ajunge doar mizeria.

Nu în ultimul rând, vinovați pentru situația Stelei sunt chiar suporterii steliști. În ciuda avertismentelor lui Florin Talpan, aceștia au preferat să îi creadă ba pe Burleanu, ba pe Dâncu, ba pe mincinoșii din MApN care nu vor să își dezvăluie identitatea, ba pe mincinoșii din presă sau de la TV.

După mai bine de două decenii de chinuri și umilințe, suporterii steliști încă nu au învățat nimic. Ei încă mai visează la asocierei cu privați, încă mai visează la patroni. Foarte puțini vor cu adevărat binele Stelei. Cei mai mulți vor doar o scurtătură către Liga 1.

Steaua vs. Metaloglobus – Un nou start

Ca steliști, știm că nu avem voie să ne dăm bătuți. Oricât de greu ar fi, oricât de mari ar fi obstacolele, Steaua trebuie să treacă peste tot și să facă performanță.

Cu Metaloglobus, Steaua pornește din nou la drum. Este un film pe care l-am mai văzut și în Liga 4, acolo unde au intervenit alții pentru ca echipa noastră să nu promoveze.

Dar Stelei nu îi stă în fire să se dea bătută. Este o lecție pe care ar trebui să o învețe și suporterii steliști din noua generație, dar și cei care caută să îi facă rău Stelei, pentru a-și mulțumi prietenii, finii, nașii, rudele, etc. Aceștia din urmă ar trebui să învețe lecția cu forța.

Cu Metaloglobus, Steaua e obligată să câștige la o diferență cât mai mare de scor, una care să umilească adversarul. Asta pentru simplul motiv că Metaloglobus a avut ca obiectiv anul trecut încurcarea Stelei.

Pentru partida din prima etapă, Oprița nu poate conta pe Beța și Bărbulescu, accidentați.

Echipă probabilă Steaua:

1. David Dincă – 19. Stephan Drăghici, 55. Walace, 88. Costinel Gugu, 70. Laurențiu Corbu – 11. Adi Popa, 79. Ștefan Bodișteanu, 80. Cristian Balgiu – 77. Bogdan Chipirliu, 21. Tsvetelin Chunchukov, 99. Atanas Trică

Steaua – Metaloglobus va avea loc marți, 9 August, de la ora 20:00. Meciul se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua. Va fi transmis pe Prima Sport, Digi Sport și Orange Sport.

Forza Steaua!