FRF a respins recursul Stelei și o trimite la TAS
Cum era de așteptat, FRF a respins recursul făcut de Steaua București împotriva deciziei de a o amenda cu 83.750 lei și de a-i suspenda terenul timp de 4 etape. Motivul pentru care a respins recursul vă va surprinde!
FRF a respins recursul Stelei ca nefondat! Vorbim despre o decizie la fel de tâmpită precum cea de penalizare a clubului, dată luna trecută. La meciul cu Dinamo, Steaua a fost oaspete. Nu s-a ocupat deloc de organizarea meciului și nici de organizarea suporterilor. Cu toate acestea, clubul nostru a fost cel care a avut cel mai mult de suferit. Dinamo DDB a fost sancționată cu 15 mii de lei. Steaua, în schimb, a primit o amendă de 83.750 lei + cele 4 etape de suspendare a terenului propriu.
În total, în luna septembrie, FRF i-a dat Stelei amenzi în valoare de aproape 100 de mii de lei. Probabil că federația a observat că Steaua acceptă acest tratament abuziv. Drept urmare, cum era și de așteptat, abuzurile au continuat. Așa că FRF a strâns în jur de 20 de mii de euro luna trecută, de la Steaua. Vorbim despre o sumă care intră în buzunarele federației și care, cel mai probabil, va fi folosită pentru a plăti bonusuri pentru ”marile performanțe” obținute de fotbalul românesc.
Nesimțirea FRF este însă chiar mai mare. Cum se poate vedea și în imaginea de mai sus, federația trimite Steaua la TAS, pentru a-și rezolva această problemă. Evident că asta nu se va întâmpla. Steaua nu va merge la TAS, așa cum nu a mers nici în vară, când FRF a refuzat fără niciun motiv să o programeze la meciul de baraj pentru promovarea în Liga 1. Se vede însă cum gândesc cei de la federație. Dacă dai dovadă de slăbiciune în fața lor, nu vor ezita niciodată să te calce în picioare.
Decizia de a amenda Steaua și de a-i suspenda terenul în urma unui meci jucat în deplasare este o premieră pentru fotbalul românesc. Deși incidente au loc destul de des, deși multe galerii devastează stadioanele rivalelor, în deplasări, doar Steaua a fost amendată pentru ceea ce nici măcar nu putea controla.
Sau poate că FRF sugerează că Steaua i-a incitat pe suporteri sau măcar că a fost de acord cu incidentele de la meciul cu Dinamo DDB. Prostii, indiferent de situație. Steaua București nu își controlează suporterii și nu îi poate controla. Nici măcar nu are dreptul să îi controleze.
Decizia FRF stabilește însă un precedent foarte periculos. Dacă un club poate fi sancționat pentru comportamentul pe care suporterii îl au în deplasare, ce îi oprește pe unii suporteri să se îmbrace în culorile rivalei și, la meciul direct, jucat acasă, să provoace scandal pentru a obține chiar suspendarea și amendarea rivalei?!
În încheiere, vă garantăm că Steaua nu va merge la TAS pentru a contesta această decizie. Cum au demonstrat deja, șefii clubului se feresc să provoace stres la FRF.