LPF

Ipocrizia LPF

Sezonul 2022-2023 al Ligii 1 nu e cu nimic diferit de toate celelalte sezoane de până acum. Un sezon cu fotbal chinuit, cu aceleași cluburi luptând pentru primele locuri și cu o grămadă de alte cluburi chinuindu-se cu mari probleme financiare. În loc să rezolve aceste probleme, LPF muncește din greu pentru a nu primi Steaua București în prima ligă.

Hermannstadt a fost deja depunctată cu 9 puncte. Este prima echipă care pierde puncte în acest sezon, din cauza problemelor financiare și a datoriilor. Nu va fi ultima. Alte echipe au avut și ele probleme în acest sezon, cu mulți jucători alegând să facă grevă pentru că nu și-au primit salariile.

Pe lângă sibieni, Mioveni, Petrolul, Chindia și FC Voluntari au avut sau au probleme cu banii. Dintre acestea, se pare că la Petrolul sunt cele mai mari probleme.

Atât de prost stă cu banii echipa din Ploiești încât a cesionat drepturile TV din sezonul 2023-2024, pentru a obține împrumuturi acum. Problema este că Petrolul nu are nicio garanție că va juca în sezonul 2023-2024 al Ligii 1.

Practic, Petrolul a vândut ceva ce nu are. Și măcar dacă ar fi prima echipă care face acest lucru pentru a supraviețui. Însă nu este. Și alte echipe au procedat la fel. Partea frumoasă e că unele dintre ele au retrogradat și nu au mai primit niciodată sumele de bani pe care le-au oferit drept garanții.

E cazul Astrei, echipă care, în momentul în care a retrogradat din Liga 1, a intrat în imposibilitate de plată față de nu mai puțin de 43 de creditori. Astra, după cum bine știți, s-a retras în acest sezon din Liga 3. Deși nu a fost anunțat nimic oficial, e puțin probabil ca formația din Giurgiu să mai revină vreodată.

LPF știe, dar nu face nimic pentru a opri cluburile

LPF organizează Liga 1. Pe la ea trec drepturile TV, înainte de a ajunge la cluburi. Evident, LPF știe ce fac cluburile cu probleme financiare. Știe și nu face nimic pentru a le opri. Deși aceste practici sunt mereu fatale. Putem vorbi deja despre o regulă: Când un club din Liga 1 ajunge să cesioneze drepturi TV pe care nu le are, prăbușirea e la doar un pas distanță.

De aici vine însă o întrebare: De ce nu face LPF nimic? Este destul de evident că aceste echipe strică competiția, că distrug imaginea fotbalului românesc, prin țepele pe care le dau, făcându-l să pară o afacere foarte riscantă pentru posibili parteneri.

Acesta este, foarte probabil, și motivul pentru care fotbalul românesc are atât de puțini sponsori care nu sunt case de pariuri. Doar acest tip de afaceri mai intră în horă cu fotbalul românesc. Și o fac, cel mai probabil, pentru că sunt obligate, deoarece veniturile lor depind direct de acest sport.

Legea protejează alte cluburi, nu și pe Steaua

„Noi am încercat să interzicem cesiunile, dar toți avocații cu care am discutat ne-au explicat că legea le permite, ele sunt reglementate în Codul Civil, și Liga Profesionistă nu le poate refuza. Căutăm o metodă prin care să oprim cluburile să mai cesioneze sume care le revin pentru sezoane viitoare,” a spus Justin Ștefan, secretarul general al LPF, pentru Gsp.

Justin Ștefan aruncă vina pe legile statului. De parcă, dacă legile le permit cluburilor să facă asemenea afaceri, LPF nu le-ar putea cere să vină cu niște garanții financiare pentru a putea participa în Liga 1. Sau, dacă garanțiile financiare sunt prea mult, ar putea să le ceară să nu aibă datorii la intrarea în Liga 1.

E foarte simplu: Dacă ai datorii, nu poți juca în Liga 1. O frază. O simplă frază. O simplă frază pe care LPF și FRF o pot băga în regulamentul de licențiere, așa cum au băgat faimosul articol care cere ca un club să fie organizat fie ca o societate pe acțiuni, fie ca o asociație non-profit, pentru a primi licența de Liga 1.

Cu această frază în regulament, LPF nu va mai trebui să dea vina pe legile statului. Sau să se folosească de ele ca scut. Fraza asta ar fi destul. Sigur, Liga 1 ar fi o competiție cu vreo 5 echipe, dar asta este. Cele 5 echipe ar fi fără datorii și nu ar mai da țepe nimănui. Cele 5 echipe ar fi echipe sănătoase, care își plătesc fotbaliștii la timp, care fac fotbal serios.

Am vorbit anul trecut despre monopolul FRF + LPF și am explicat că legea concurenței le interzice să îi interzică Stelei accesul în Liga 1:

CAPITOLUL II: Practici Anticoncurențiale
Articolul 6
Este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante deținute de către unul sau mai mulți agenți economici pe piața românească ori pe o parte substanțială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurențiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activității economice ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici abuzive pot consta, în special, în:
c) aplicarea, în privința partenerilor comerciali, a unor condiții inegale la prestații echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziția concurențială;
d) condiționarea încheierii unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor clauze stipulând prestații suplimentare care, nici prin natura lor și nici conform uzanțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;

Legea concurenței

LPF + FRF dezavantajează Steaua

În fotbalul românesc, Steaua este dezavantajată pentru că e club organizat ca instituție publică. Este dezavantajată de FRF și LPF, care îi impun condiții ”inegale la prestații echivalente”.

A venit în vreun moment Justin Ștefan ca să ne spună că nu îi poate interzice Stelei accesul în Liga 1, pentru că legea concurenței îi dă voie și clubului nostru să participe în toate competițiile în care au voie să participe toate celelalte cluburi din România? Nu. În cazul Stelei, legea nu a prea contat.

Legea contează doar când pot fi protejați hoții care distrug fotbalul românesc. Și nu are rost să ne mințim. Când ajungi să vinzi ceva ce nu ai, ăsta e un semn că ai distrus bine de tot afacerea pe care o conduci.

Legea Concurenței nu le permite celor de la LPF și FRF să condiționeze primirea Licenței de Liga 1 de acceptarea de către Steaua a unor ”clauze stipulând prestații suplimentare care, nici prin natura lor și nici conform uzanțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte”. Forma de organizare a unui club nu are nicio legătură cu participarea într-o competiție, cu desfășurarea activității fotbal, cu plata salariilor sau orice alt lucru care ar putea avea legătură cu existența și funcționarea în fotbalul românesc.

Nu forma de organizare decide dacă poți juca fotbal, dacă poți angaja fotbaliști, dacă poți plăti salarii, etc. Și știm acest lucru. Îl știm pentru că Steaua, în actuala formă de organizare, joacă deja în fotbalul românesc. Steaua a jucat în Liga 4, a jucat în Liga 3 și joacă în Liga 2.

În toate aceste ligi, Steaua și-a plătit mereu fotbaliștii la timp, nu a dat țepe, nu s-a îndatorat aiurea, nu a vândut ceea ce nu a avut. Așadar, forma de organizare nu are nicio legătură cu buna funcționare a unui club.

Dar FRF și LPF condiționează primirea licenței de liga 1 de anumite forme de organizare. Este un abuz. Este un mare abuz, mai ales în condițiile în care FRF și LPF permit înșelătoriile.

FRF și LPF distrug fotbalul românesc

Ne tot întrebăm de ce nu merge fotbalul românesc. Răspunsul este chiar în fața noastră. Fotbalul românesc nu merge pentru că e condus foarte prost, de FRF și LPF. E o prostie imensă să îi interzici unui club accesul în Liga 1, pe motiv că are o formă de organizare care ție nu îți place. E o prostie la fel de imensă să primești în Liga 1 cluburi pline de datorii, care nu știu dacă pot termina un sezon.

Și toată lumea știe că FRF și LPF fac prostii. Toată lumea știe că aceste măsuri sunt împotriva fotbalului. Dar nimeni nu face nimic. Nici presa, nici cluburile și nici FRF și LPF. Totul pentru a-i mulțumi pe gropari.

Din păcate, acesta este fotbalul românesc.