radu naum

Un deget mijlociu ridicat pentru domnul Naum

Este un gest urât? Cu siguranță. Dar cum să mai reacționăm și noi, suporterii steliști, când cei care se prezintă drept mari oameni de presă își bat joc de echipa noastră?! Săptămâna asta i-a venit rândul domnului Naum să jignească Steaua. Gratuit, evident, pentru că Steaua nu i-a făcut niciodată niciun rău lui Radu Naum. Doar i-a dat de muncă.

Ziarul de împachetat pește visează la salam

”Poţi să mănânci salam (cu sau fără soia) pe foaia unde cei de la FourFourTwo au înşirat cele mai bune 50 de echipe din toate timpurile.” Așa și-a început Radu Naum articolul intitulat ”Steaua aceea”. Nu o fi FourFourTwo cea mai tare revistă sportivă din lume, dar lista lor, cu cele mai valoroase 50 de echipe din istoria fotbalului, nu înseamnă că e un nimic.

Să mănânci salam pe ea? Nu. Nu doar că nu e sănătos (probabil), dar e o dovadă mare de lipsă de respect. Ziariștii de la FourFourTwo care au făcut acel top l-au făcut fără să fie plătiți de vreun Becali sau ca să obțină mai multe clickuri de la un anumit grup de suporteri. Cei de la FourFourTwo au oferit un material de calitate foarte bună, care chiar merită citit.

Facem o paranteză și spunem că noi nu am fost de acord cu ei. Noi am considerat că Steaua ar fi meritat să fie mai sus. Am și prezentat argumentele noastre. Dar asta nu înseamnă că ne-am permite să ne batem joc de munca lor și să o numim ”hârtie pe care poți să mănânci salam”.

Și e culmea că această expresie vine de la un angajat al ziarului despre care Cristoph Daum a spus că e bun doar pentru împachetat pește. Atunci, celor de la Gsp nu le-a căzut prea bine această descriere. Acum, se pare, nu se feresc să o folosească pentru publicații de sport mult mai bune.

Și revista FourFourTwo este cu mult peste orice ar putea să fie Gsp vreodată, domnule Naum. Țineți cont doar de faptul că ei nu simt nevoia să pună zeci de poze cu femei dezbrăcate pe site-ul lor, în speranța că vor primi câte un click de la obsedați.

Alte dezinformări despre Steaua

În al doilea paragraf al articolului, domnul Naum menționează ”muntele de oase și de lacrimi pe care s-a cățărat câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni din 1986”. Poftim? Ce ”munte de oase și de lacrimi”?

Cui i-a făcut rău Steaua vreodată, ca să câștige CCE? Despre ce vorbiți, domnule Naum? Că nu vorbiți despre Steaua.

Echipa cu care Steaua a cucerit cel mai important trofeu fotbalistic european (poate chiar mondial) a fost una formată din jucători pe care nimeni nu îi considera vedete în acel moment. Boloni, Stoica și Pițurcă erau trecuți de 30 de ani. Balint, Lăcătuș și Belodedici erau văzuți ca tinere speranțe. Bumbescu era omul pe care cluburile mari și-l pasau între ele, Majearu, Bălan și Bărbulescu erau jucători la care nu s-a uitat nimeni (în afară de Steaua, bineînțeles), Duckadam era un portar pe care nimeni nu-l vedea peste Lung.

Ștefan Iovan este singurul despre care se poate spune că era considerat o valoare adevărată în lotul Stelei, în acel moment. Alături de Boloni, era singurul stelist care avea ușa deschisă către primul 11 al naționalei. (Iar lui Boloni ușa îi era deja deschisă, cu mult înainte să ajungă în Ghencea)

”Munte de oase și de lacrimi”? Oasele cui? Lacrimile cui? Poate ale celor care și-au zgâriat ochii de ciudă în noaptea de 7 Mai. Alte victime n-au existat în dreptul numelui Stelei, oricât ați vrea dumneavoastră să îi atribuiți victimele regimului comunist.

Fotbalul românesc de club nu era o putere a continentului

”Pare greu de crezut chiar şi pentru cei care ştiu toată povestea. Fotbalul românesc de club era o putere a continentului.” ne spune Radu Naum mai departe. Dar stai puțin. Chiar era fotbalul românesc de club o putere în acei ani.

Nu. Nu a fost. Steaua a fost o putere. Steaua a câștigat trofee și Steaua a continuat la un nivel înalt și în anii următori. Nu Craiova, care se mândrește cu 2-3 eliminări, sau Dinamo, despre care chiar Dinu a spus că și-a cumpărat prezența în semifinala din 84.

Așadar Steaua era o putere în acei ani, nu fotbalul românesc de club. Pentru că Steaua s-a ridicat în fiecare an, pentru a face performață. Și asta în timp ce alții învățau cum se scrie 17 Nentori.

Cât de ipocrită este presa sportivă românească!

Continuând, domnul Naum plânge după fotbalul pe care l-am avut și pe care nu-l vom mai avea niciodată. ”Un proiect necesită disciplină, reguli, continuitate, investiţii, orizont”, ne spune domnul Naum, uitând să spună că mai are nevoie și de corectitudine, de respectarea legilor, de adevăr, de respect.

Dumneavoastră arătați cu degetul când tot dumneavoastră, presa, i-ați ridicat la rang de zei pe cei care au distrus disciplina, care nu respectă regulile, care nu fac investiții, care nu au niciun orizont și care se folosesc de continuitate pentru a prosti suporteri?! E de râs!

Nu se putea fără atacuri la Steaua și fără propagandă becaliană

”Cât de jenant, de penibil e pentru noi să recunoaştem după 33 de ani de rătăciri în libertate că singurul care a avut această viziune a fost un club militarizat dintr-o dictatură feroce!” Citind aceste rânduri, simți răutatea și ura cu care degetele domnului Naum au bătut în tastatură.

Ce a fost militarizat la clubul nostru? Faptul că Lăcătuș avea grad? Avea și plete. Pe asta cum o explicați, domnule Naum?

Cum explicați că sergentul major dezertor Gică Popescu nu a făcut nici măcar o zi de pușcărie, deși a dezertat, așa cum a recunoscut chiar el, de la clubul pe care dumneavoastră îl numiți militarizat?

De Boloni nu ziceți nimic? Atât de militarizat era clubul nostru, încât i-a făcut cabinet stomatologic lui Loți, doar ca să vină în Ghencea. Și a venit. Nu ca să facă armata. Ci ca să fie dentist și ca să facă performață. Lucruri pe care le-a făcut.

Steaua nu și-a pierdut numele și Steaua nu a murit, oricât ar vrea Radu Naum ca ea să moară

Ne-am obișnuit deja. Știm că, atunci când ”marii oameni din presa sportivă” încep să vorbească despre militărie și șenile, inevitabil ajung și la propaganda becaliană.

Domnul Naum ne spune că și Realul a fost susținut de un dictator, dar că Realul a făcut performanțe și după Franco. Nu ca Steaua, care ”și-a pierdut numele”. Poftim? Când și-a pierdut Steaua numele?

Chiar ieri ne-am uitat la un meci amical de-al Stelei. Scria acolo, frumos: Steaua București. Exact cum a scris și în seara de 7 Mai 1986. Steaua București! Un nume care nu s-a pierdut, dar care probabil că ați vrea să se piardă.

Pentru că știm, domnule Naum, că faceți referire la echipa Fotbal Club Fcsb, echipă cu sediul în Berceni, înființată în 2003, care pretinde că e Steaua, deși nu poate dovedi acest lucru.

Vă plângeți că trăim în țara în care fiecare facem ce vrea, dar și dumneavoastră faceți ce vreți, domnule Naum. Jigniți Steaua și încălcați niște decizii judecătorești, când susțineți, pe ascuns, ce e drept, că FC Fcsb ar fi Steaua.

Și, bineînțeles, jignirea cea mai mare a fost lăsată pentru paragraful final:

”De fapt, Steaua e el (n.r. Becali). Iar cealaltă Steaua sunt generalii incapabili. Celorlalţi, care se credeau şi ei o părticică din Steaua, le-a mai rămas doar să le aducă aminte nişte englezi că sunt fanii unei echipe care nu mai există.” Așa și-a încheiat Radu Naum articolul.

Și ne uităm din nou, la meciul care a avut loc chiar ieri. Steaua București a jucat cu CSM Slatina. A fost un meci amical. A avut loc în Ghencea. Steaua a jucat în roșu și albastru, culorile ei tradiționale. Emblema era la locul ei. Numele la fel. Da, ieri a jucat Steaua București.

Steaua București există, domnule Naum! Oricât ați dezinforma dumneavoastră, ea există. Și Steaua nu e Becali, domnule Naum, oricât v-ați dori dumneavoastră să fie. Și nu e nici generalii pe care dumneavoastră sunteți incapabil să îi numiți, deși vorbiți despre ei.

Dar fix asta vă supără pe dumneavoastră, presa sportivă, domnule Naum. Vă supără că Steaua există. Și vă supără că ”niște englezi” au scris despre ea. Dac-ar fi scris despre FC Fcsb, cu siguranță nu v-ar fi supărat.

Plângeți în continuare, domnule Naum. Înjurați-i pe englezi cât vreți. Pe noi nu ne interesează. De la noi, primiți doar un deget mijlociu ridicat cât mai sus, ca să-l vedeți cât mai bine.