dinamo steaua

Avancronică: Dinamo București – Steaua București

E săptămână de derby! Și ce derby! Nu orice fel de derby, ci chiar Eternul Derby al fotbalului românesc. Sâmbătă, de la ora 15.00, în Ștefan cel Mare, Dinamo București, echipa lui Nicolae Badea, va primi vizita celei mai mari echipe din România, Steaua București.

Meciul va conta pentru etapa cu numărul 7 a sezonului 2018-2019 a Ligii a IV-a. După primele 6 meciuri, Steaua ocupă primul loc în campionat, cu 18 puncte, 26 de goluri marcate si 0 primite. Dinamo ocupă locul 2, cu 16 de puncte, tot 26 de goluri primite, dar și 6 goluri primite.

Indiscutabil, Steaua București este favorită în acest meci. Echipa antrenată de Lăcătuș ocupă meritat primul loc, deși a câștigat la masa verde două din meciurile din acest început de sezon. Să fi jucat acele meciuri, Steaua ar fi avut acum un golaveraj chiar mai bun.

Dinamo, în schimb, chiar dacă ocupă locul 2, nu e o echipă care să le poată pune probleme steliștilor. Deși își doresc promovarea, câinii nu au impresionat în acest start de sezon. S-au chinuit cu Bucharest United în etapa trecută și chiar au pierdut puncte în acest sezon, făcând egal cu Comprest GIM, 2-2.

Eternul Derby trebuie tratat cât se poate de serios

Un meci Steaua – Dinamo nu ține niciodată cont de clasament. Aceasta e una din regulile cele mai importante ale fotbalului românesc. Una din echipe poate să fie pe primul loc, cealaltă pe ultimul loc, dar rezultatul tot să fie o surpriză. Așa s-a întâmplat și în returul sezonului trecut, când Dinamo a reușit să-i fure Stelei câte 2 puncte atât în sezonul regular cât și în play-off.

Pentru meciul din această săptămână, câinii au deja două atuuri. În primul rând, Dinamo va juca pe sintentic, o suprafață de joc cu care steliștii se poate să nu fie obișnuiți. În al doilea rând, câinii nu au avut lumina reflectoarelor asupra lor. Spre deosebire de steliști, despre care s-a scris si se scrie des, mai des decât despre multe echipe de Liga 2, dinamoviștii sunt un mister total.

Băieții lui Lăcătuș trebuie să fie atenți și să nu uite ultimele două meciuri jucate contra câinilor. O eroare, o singură neatenție poate fi destul pentru a primi un gol și pentru a pierde puncte.

Echipa probabilă a Stelei pentru meciul cu Dinamo

Cel mai probabil, Lăcătuș va trimite mâine în teren următorul 11:

Steaua București: 22. Horia Iancu (cpt.) — 5. Alin Iordache, 4. Ștefan Pădureț, 20. Bogdan Sitaru, 6. Lucas Caetano – 16. Adrian Vîlcea, 21. Ghiță Constantinescu –26 Alexandru Mărgărit, 7. Florin Răsdan, 10.Alin Predescu –  9. Cătălin Mirea

Meciul de sâmbătă se va juca fără spectatori.