Steliștii vor să primească mai multe informații de la Florin Talpan

Un suporter stelist ne-a dezvăluit recent că MApN a trimis un ofițer în comuna în care s-a născut și a copilărit Florin Talpan, pentru a afla mai multe informații despre acesta. Ofițerul nu a dorit ca Talpan să afle de prezența sa acolo, însă probabil că acesta a aflat. Totuși, o astfel de investigație e cât se poate de ciudată. Ca angajat al MApN, Florin Talpan și-a făcut mereu datoria, având rezultate excepționale.

Am pornit de la această informație și am lansat un sondaj, cerându-le suporterilor să ne spună în cine au mai multă încredere și de la cine ar vrea să afle mai multe informații. Le-am oferit două opțiuni, Florin Talpan și Bixi-Pompiliu Mocanu.

Primul e colonel de justiție, șef al departamentului juridic al Stelei. Al doilea are gradul de colonel, fiind comandantul/președintele clubului Steaua. După două zile, sondajul arăta în felul următor.

sondaj florin talpanFlorin Talpan: 86% – 623 voturi

Bixi-Pompiliu Mocanu: 14% – 104 voturi

Total: 727 voturi

Sondajul e în continuare deschis. Va fi deschis încă 7 zile. Vom publica rezultatele finale în momentul în care acesta va lua sfârșit. Totuși, dată fiind diferența mare în favoarea lui Florin Talpan (de 6 ori mai multe voturi), am considerat că putem trage anumite concluzii încă de pe acum.

Este cât se poate de evident că, pentru suporteri, Florin Talpan este mult mai interesant decât Bixi-Pompiliu Mocanu. Și asta nu ar trebui să ne surprindă. Florin Talpan a făcut foarte multe pentru clubul Steaua.

De ce vor suporterii să afle mai multe informații de la Florin Talpan

Am întrebat câțiva suporteri de ce ar vrea să afle mai multe informații de la Florin Talpan, iar aceștia ne-au dat următoarele răspunsuri:

1. Pentru că Talpan e văzut ca un protector al Stelei

Numeroasele victorii obținute de Talpan în instanță i-au adus o faimă de apărător al Stelei. Chiar mai mult, faptul că acesta s-a luat de unul singur la trântă cu AMFB și FRF, sezonul trecut, când aceste insituții au oprit promovarea Stelei, favorizând Academia Rapid, i-a impresionat pe mulți. Drept urmare, încrederea suporterilor steliști în Florin Talpan e astăzi foarte mare. 

2. Pentru că Florin Talpan e văzut drept un mare dușman al lui Gigi Becali

Nu e un secret faptul că suporterii steliști nu îl suportă pe Becali. Iar Gigi Becali nu îl suportă pe Florin Talpan. Așadar, nu e de mirare că steliștii țin atât de mult la colonelul de justiție al clubului lor favorit. De asemenea, pe Talpan îl ajută și faptul că mulți alți ofițeri din club sunt percepuți de către suporteri drept prieteni de-ai lui Becali. S-a ajuns la această concluzie datorită faptelor și declarațiilor acestora. De exemplu, Bixi-Pompiliu Mocanu s-a grăbit să spună că îl respectă pe cel care a devenit cel mai mare dușman al Stelei. Cristian Petrea, fostul comandant, a refuzat să pună în aplicare deciziile judecătorești care ar fi închis clubul lui Becali, iar Boroi, cel care a condus clubul înaintea lui Petrea, a mers până acolo încât i-a permis FC Fcsbului să folosească marca Steaua gratis, pentru un meci.

3. Pentru că Talpan nu poate vorbi liber

Mai mulți suporteri ne-au spus că li se pare ciudat că Talpan e singurul angajat al clubului care nu are voie să vorbească liber. Deși e la club de mai puțin de 6 luni, Bixi-Pompiliu Mocanu a dat deja mai multe interviuri decât a dat Talpan în toată cariera. Lăcătuș, Bumbescu, Iovan sau alți angajați de-ai clubului pot vorbi oricând cu presa, fără a cere aprobări.

În schimb, Florin Talpan nu doar că nu poate vorbi liber, dar a și fost amendat de câteva ori, când a atras atenția asupra unor nereguli din club.

4. Florin Talpan este un rebel

Surprinzător, Florin Talpan e văzut de unii suporteri și ca un rebel. Și-a făcut această imagine tot datorită sancțiunilor primite. Iar această imagine îl plasează în afara sistemului care, timp de aproape un deceniu, a mințit suporterii steliști, lăsându-i să creadă că un club care nu a fost Steaua București este de fapt Steaua București.

5. Pentru că e foarte bine documentat

Talpan e perceput drept un om disciplinat, muncitor și foarte bine pregătit. Îți dă impresia că are mereu dovezile la el și că poate oricând să scoată din geantă un document care să îl poată ajuta să câștige un proces. Și nimeni nu poate spune că nu a câștigat deja destule procese dificile.