lumînare amfb

Lumînare recunoaște că e disperat să țină Steaua în Liga 4

Marian Lumînare a recunoscut astăzi că echipele din Liga 4 nu pot respecta măsurile impuse de guvern pentru reluarea activității. Chiar și-așa, președintele(?!) AMFB refuză să declare Steaua câștigătoare.

„La Liga 4 nu putem îndeplini condiţiile din protocolul FRF, aşteptăm ca Guvernul să adopte măsuri mai blânde pe 1 şi 15 iulie”, a declarat Lumînare pentru Gsp. Astfel, acesta recunoaște singur că scopul său nu e protejarea sportivilor, ci altul. Care? Asta nu e greu de intuit. E destul să privim atitudinea pe care AMFB a avut-o față de Steaua în ultimii doi ani ca să înțelegem că asociația lui Lumînare nu vrea nicicum ca echipa noastră să promoveze.

”Ei sunt profesioniști, noi nu avem condițiile lor. Aşteptăm încă, să vedem, poate că pe 1 şi pe 15 iulie preşedintele Iohannis şi Guvernul vor mai relaxa condiţiile pentru a putea să jucăm şi noi, la Liga a 4-a. Deocamdată văd că sunt iar tot mai multe cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus. Nici noi nu ştim încă ce va fi. Să vedem ce relaxări se vor anunţa la aceste două date şi atunci vom putea transmite ceva mai concret şi cluburilor. Pentru că noi vrem să respectăm şi condiţiile minime de siguranţă a sănătăţii celor implicaţi”, a continuat Lumînare.

Vedem astfel cum acesta speră ca guvernul să scoată condițiile impuse, pentru ca play-off-ul lui să poată avea loc. Dacă nu va fi pe 1 iulie, Lumînare speră să fie pe 15. Și doar dacă nu va fi nici pe 15 așa cum vrea el, doar atunci va declara Steaua câștigătoare. Sau poate nici atunci. E halucinant cum acest individ se opune promovării Stelei doar pentru că așa dorește. Și nimeni nu ia atitudine împotriva sa.

Lumînare știe că cluburile din Liga 4 nu pot respecta protocolul FRF. Știa acest lucru încă dinainte de stabilirea acestui protocol. Oricare ar fi fost cerințele introduse în el, cluburile de Liga 4 nu le-ar fi putut respecta niciodată. Pentru simplul fapt că sunt cluburi de Liga 4.

Dacă e cum vrea Lumînare, șansele Stelei să promoveze sunt minime

Lumînare mizează pe eliminarea cerințelor legate de protecția împotriva noului coronavirus. Tot planul său se bazează pe acest lucru. Spunem asta pentru că ne apropiem de termenul limită în care echipele din play-off mai pot să intre în cantonament, pentru a putea juca în play-off-ul care ar fi programat pentru datele de 18, 22 și 26 iulie. Ca să poată juca pe 18, acestea ar trebui să intre în cantonamentul de 2 săptămâni cel târziu la 3 iulie, adică săptămâna viitoare.

Fără acest cantonament, nu vor putea juca. Dacă vor juca, vor fi amendate.

Dacă, însă, guvernul anulează cerințele impuse, Lumînare va putea organiza play-off-ul fără nicio problemă.

Steaua ar juca 3 meciuri într-o săptămână. Ar urma o săptămâna de pauză, apoi alte două meciuri într-un interval foarte scurt. Pentru fotbaliști, după o perioadă atât de lungă de pauză, perioadă în care s-au antrenat în fața monitorului, programul ar fi unul infernal. În Liga 1, mulți fotbaliști s-au și accidentat grav, pentru că au intrat direct în meciuri oficiale, după această perioadă lungă de pauză. Nu e exclus să vedem accidentări și la Steaua.

De aceste accidentări vor profita adversarele din mini-turneul de promovare. Ele cu siguranță nu vor fi obligate să joace în play-off-uri de promovare. Cu siguranță nu vor avea fotbaliști accidentați. Vor avea în schimb sportivi proaspeți, gata să atace promovarea.

În acest scenariu, șansele Stelei de a promova sunt minime. Echipa noastră ar fi clar dezavantajată și asta fără să luăm în calcul posibilele arbitraje nefavorabile.

„Noi nu am băgat încă băieţii în cantonament, fiindcă nu ni s-a comunicat nimic. Dar am cerut celor de la AMFB să ia măsuri de siguranţă dacă totuşi se joacă. Să nu ne trezim că FRF nu ne acceptă la baraj fiindcă nu s-au respectat protocoalele! Cu 30 de zile înainte de începerea competiţei trebuia să intrăm în cantonament, să facem teste. Cum să mai facem asta, dacă vrem să jucăm prima etapă pe 18 iulie? Nu mai e timp!”, a spus un reprezentant al Stelei pentru gsp.

Protocolul FRF include amenzi foarte dure

Protocolul adoptat de FRF, pentru reluarea activității fotbalistice, include amenzi foarte dure pentru cei care nu îl respectă. E destul să citim doar aceste amenzi ca să ne dăm seama că Liga 4 nu poate fi reluată.

Ceea ce vrea Lumînare e o nebunie. E un moft, o nesimțire, o bătaie de joc, doar pentru că el vrea ca Steaua să nu promoveze. Marian Lumînare se joacă cu cluburile de fotbal și cu sănătatea sportivilor lor. În cazul în care se va întâmpla vreo nenorocire, AMFB cu siguranță nu va răspunde. Va arunca în schimb cluburile sub roțile FRF-ului.

Să vedem ce relaxări se vor anunţa la aceste două date şi atunci vom putea transmite ceva mai concret şi cluburilor. Pentru că noi vrem să respectăm şi condiţiile minime de siguranţă a sănătăţii celor implicaţi”, a spus Lumînare. Ați înțeles? Condițiile minime. Aceasta e atitudinea celui care ar trebui să asigure sănătatea fotbalului bucureștean.

Condițiile minime! Pentru că sănătatea sportivilor nu contează pentru AMFB. Tot ce contează e ca Steaua să nu promoveze.

Leave a Reply

Pentru a opri cookie-urile Google Analytics, apăsați: Click here to opt-out.