daniel oprița

Reunirea pe 18 ianuarie. Primul amical pe 28. Transferuri?

Steaua București a anunțat astăzi programul echipei sale de fotbal în perioada următoare. Astfel, Daniel Oprița și elevii săi se vor întoarce la muncă luni, 18 ianuarie, pentru a pregăti promovarea în Liga 2.

În prima fază, echipa va face o pregătire generală în Complexul Sportiv Steaua. Primul amical este programat pe data de 28 ianuarie și este unul tare. Steaua București va întâlni Universitatea Cluj-Napoca, ocupanta locului 6 din Liga 2. Acesta nu va fi însă singurul amical tare al iernii.

Steaua a mai perfectat un amical și împotriva celor de la Gloria Buzău (locul 10, Liga 2), echipă pe care o va întâlni pe 12 februarie. De asemenea, Oprița & Co. vor înfrunta și Sporting Roșiori (Liga 3) pe 6 februarie și Alexandria (Liga 3) pe 6 martie.

Nu știm încă dacă acestea sunt singurele amicale pe care Steaua le va juca în această iarnă. Cel mai probabil, în funcție de programul echipei, vor fi stabilite și altele. De asemenea, nu e exclus ca Steaua să plece într-un cantonament la munte, așa cum a făcut și în anii precedenți.

Cele două amicale, cu U Cluj și Gloria Buzău, vor fi excelente pentru Steaua, care va putea testa nivelul adevărat al fotbaliștilor săi și dacă aceștia sunt pregătiți pentru Liga 2. În funcție de rezultatele acestor amicale, Daniel Oprița va ști ce jucători să păstreze și dacă e nevoie să aducă jucători noi. Până acum, din păcate, nu am aflat nicio știre oficială despre vreun potențial transfer. La sfârșitul anului trecut, a apărut știrea cum că Daniel Paraschiv (Viitorul Pandurii), unul din golgeterii Ligii 2, ar putea ajunge la Steaua. Acest zvon nu a fost nici confirmat, nici infirmat de către cei din conducerea clubului.

Zilele trec și este necesar ca Steaua să arate că își dorește cu adevărat promovarea. Primul meci oficial din acest an va avea loc pe data de 13 martie. Steaua va întâlni în Ghencea chiar FC Fcsb 2, contracandidata la promovare.

Forza Steaua!