steaua bucuresti dinamo 2

Avancronică: Steaua București – FC Dinamo 1948 SA 2

Atenție mare! În acest weekend, în Ghencea, vom avea parte de un meci interesant! Steaua București va întâlni echipa secundă a celor de la FC Dinamo 1948 SA, echipă care susține că e Dinamo București, marea rivală.

Steaua București: 1. Ștefan Mușat – 18. George Călințaru, 55. Walace, 4. Dean Beța, 13. Adrian Ilie – 6. Mădălin Mihăescu, 30. Liviu Băjenaru – 7. Florin Răsdan, 9. Emilian Pacionel, 11. Dragoș Huiban – 77. Bogdan Chipirliu

După victoria muncită cu Progresul Spartac, Steaua București va avea parte sâmbătă de un meci mai ușor. Asta cel puțin teoretic. FC Dinamo 1948 SA 2 nu are prea mare așteptări de la acest sezon, ocupă locul 7 în campionat și nici nu își propune să urce mai sus. Rămâne însă rivalitatea cu Steaua. Din acest punct de vedere, ne putem aștepta ca micii câini pe acțiuni să dorească să încurce echipa lui Oprița.

Rămâne de văzut însă dacă va și putea. Cu 4 victorii, 3 egaluri și 5 înfrângeri în acest sezon, FC Dinamo 1948 SA 2 nu reprezintă o buturugă care să poată răsturna carul de război stelist, car de război aflat într-o creștere de formă.

După cele două meciuri dificile, cu Progresul Spartac și FC Fcsb 2, băieții lui Oprița vor putea aborda mai relaxați această partidă. Nu foarte relaxați, dar mai relaxați. Acest lucru le va permite să reducă nivelul de stres la care au fost supuși mai ales în ultimele două săptămâni, să se recupereze mai bine și să se pregătească mental pentru etapele care vor urma. În tur, Steaua București a învins FC Dinamo 1948 2 cu scorul de 3-1. 

Fără dar și poate, Dragoș Huiban este în acest moment cel mai în formă fotbalist din lot. Acesta a marcat de două ori în ultimele două meciuri și pare să se fi integrat perfect în echipa lui Oprița. Putem așadar să spunem încă de pe acum că transferul său a fost unul reușit.

Așteptăm însă să vedem că și ceilalți fotbaliști se ridică la nivelul cerut de suporteri și de Steaua București. Mai așteptăm și revenirea lui Alexandru Zaharia, jucător care, din cauza unei accidentări, a ratat meciurile amicale din perioada de pregătire. Zaharia a fost unul din fotbaliștii de bază ai Stelei în tur și va putea cu siguranță să ofere un plus și în această primăvară.

Meciul Steaua București – FC Dinamo 1948 SA 2 va avea loc mâine, de la ora 15:00, pe terenul 5 din complexul sportiv Steaua. Partida se va juca fără spectatori, dar va fi transmisă live pe Steaua TV.

Forza Steaua!

steaua libera