becali marca steaua anularea mărcii Steaua

Ce s-a întâmplat la procesul pentru anularea mărcii Steaua

Săptămâna trecută a avut loc o nouă înfățișare în deja lungul proces prin care FC Fcsb dorește să distrugă clubul Steaua București, prin anularea mărcii Steaua. În rândurile următoare vă vom povesti ce s-a întâmplat.

Deși e vorba de un proces foarte important, puțini oameni de presă scriu despre el. Se feresc să scrie deoarece, prin el, Becali încearcă să distrugă cel mai mare club sportiv din România. Dacă, prin absurd, fostul pușcăriaș ar obține din partea judecătorilor o decizie prin care aceștia anulează marca Steaua, clubul nostru ar înceta să existe.

Aproape 8 decenii de performanțe uriașe ar fi distruse imediat, în cazul în care Becali ar avea câștig de cauză. Iar dacă ziaricii știu asta, acesta fiind motivul pentru care nu scriu nimic despre acest proces, suporterii fcsbiști nu vor să știe nimic.

E destul să urmărești discuțiile și comentariile fcsbiștilor de pe internet pentru a înțelege că ei nu știu care este scopul procesului. Cei mai mulți dintre ei cred că, dacă Becali câștigă, marca Steaua va reveni la el. Această idee este însă greșită.

Există deja o decizie judecătorească care îi interzice lui Gigi Becali să mai folosească marca Steaua. În cazul în care ar obține anularea mărcii, el nu ar putea să o înregistreze. Așadar, FC Fcsb nu ar deveni Steaua în cazul în care acest proces s-ar termina cu vor fcsbiștii. Doar ar dispărea Steaua București din România.

Cei care au urmărit acest proces știu că fcsbiștii au obținut o mică victorie când judecătorul a decăzut Steaua din drepturile asupra a 4 sub-mărci, pe care nu le-a folosit timp de 5 ani în niciun fel de activitate. Dacă ar fi fost atenți, fcsbiștii ar fi observat că Becali nu a înregistrat niciuna din cele 4 sub-mărci, care astăzi sunt din nou în posesia Stelei.

Ce s-a întâmplat la procesul pentru anularea mărcii Steaua

Cum am spus deja, Becali nu e interesat ca echipa lui să se poată numi Steaua din nou. El este interesat doar să distrugă clubul Steaua. Scopul final este înăbușirea procesului pentru prejudiciu, proces care l-ar putea obliga pe Becali să plătească 37 milioane de euro către clubul Steaua.

Până acum, avocații fcsbiști au căutat mereu să tergiverseze, să prelungească cât mai mult alte procese, pentru ca cel pentru prejudiciu să fie amânat cât mai mult. Astfel, la înfățișarea de săptămâna trecută, aceștia au introdus o cerere de recuzare împotriva uneia dintre cele 3 judecătoare ale procesului, Mihaela Paraschiv, Denisa Livia Băldean și Andreia Liana Constanda.

Motivul este unul amuzant. Judecătoarea Mihaela Paraschiv a făcut parte din echipa de judecători care a judecat la ICCJ procesul pentru marcă, finalizat în 2014. Cum Steaua a avut câștig de cauză atunci, avocații fcsbiști au cerut ca ea să fie eliminată și să fie făcut un complet nou.

Aceasta nu este prima încercare de tergiversare din partea fcsbiștilor și cu siguranță nu va fi nici ultima.

Oare de ce nu au cerut fcsbiștii și recuzarea Constanței Moisescu?

Judecătoarea Constanța Moisescu a devenit într-un fel faimoasă printre steliști. Ea a judecat procesul pentru nume, la fond, și le-a dat câștig de cauză fcsbiștilor. Decizia ei a fost însă una greșită și a fost întoarsă la apel și la ICCJ.

Interesant este însă că judecătoarea Constanța Moisescu a făcut parte și din completul care a judecat la fond procesul pentru prejudiciu. Dacă, la procesul pentru nume, Constanța Moisescu s-a făcut remarcată prin faptul că a refuzat pur și simplu să țină cont de decizia de la marcă, unde era explicat destul de clar că FC Fcsb nu are niciun drept să folosească vreun element din identitatea Stelei, la procesul pentru prejudiciu aceasta a ieșit din nou în evidență, când a legat procesul de alte câteva procese care se aflau în derulare între Steaua și FC Fcsb.

În niciun moment, FC Fcsb nu a cerut recuzarea Constanței Moisescu. Florin Talpan a cerut acest lucru, însă cererea sa a fost respinsă rapid și el a fost amendat pentru că a făcut-o. Acum rămâne de văzut dacă și avocații fcsbiști vor avea parte de același tratament. 

Constanța Moisescu le-a oferit fcsbiștilor fix ceea ce și-au dorit, mai mult timp. În procesul pentru prejudiciu, FC Fcsb a recunoscut că a folosit marca Steaua ilegal, însă avocații săi au cerut ca echipa lui Becali să plătească doar prejudiciul pentru ultimii 3 ani, nu întreaga sumă cerută de Steaua. 

FC Fcsb și-a recunoscut vina în 2018, acum 4 ani. De atunci și până acum, însă, procesul pentru prejudiciu a stat pe loc. Deși vinovatul a recunoscut că e vinovat!!!! Din păcate, se pare că va mai sta pe loc cel puțin câteva luni, până la finalizarea acestui ultim proces.