steaua csikszereda 0-4

Steaua București – Csikszereda, 0-4 (0-2)

De foarte mulți ani, Steaua București nu a făcut un meci la fel de slab precum cel din această etapă, cu Csikszereda. Deși a venit în Ghencea ca să se apere, echipa din Miercurea Ciuc a marcat mai multe goluri decât în toate celelalte etape jucate în acest sezon. Steaua, în schimb, parcă a avut alergie la gol.

Steaua București: Dincă – D. Oroian, Walace, Gugu, Corbu – Ad. Popa, Enceanu, Balgiu, Bodișteanu (Șt. Pacionel 46′) – Chunchukov, Chipirliu (cpt.)

Rezerve: H. Iancu – Calestru, Al. Sima, Bustea, Em. Pacionel, Al. Sabău, Ius. Răducan, A. Trică

Antrenor: Daniel Oprița

Csikszereda: Gyenge – Gal-Andrezly, M. Kovacs, Kelemen (cpt.), Apro – Ivanovici, L. Kovacs, Panos, Jebari – Jelena, El-Sawy

Rezerve: Moga – Nemanic, R. Takacs, Vita, Csiszer, Schieb, Bărăbaș, T. Suciu, Csuros

Antrenor: Francisc Dican

Csikszereda a venit în Ghencea pentru a se așeza pe două linii în fața propriului portar. A făcut asta din primul, până în ultimul minut al reprizei. A fost o strategie excelentă, pentru că, la finalul reprizei, echipa din Miercurea Ciuc conducea cu 2-0. A avut două ocazii și a marcat de două ori. Eficiență maximă!

O lecție de eficiență pe care Steaua ar trebui să o învețe. S-a văzut clar în acest meci că nu o știe. Foarte clar. Mai mult, de data asta în jocul echipei noastre și-a arătat fața și aroganța.

Csikszereda este o echipă slabă, o echipă cu foarte multe găuri în joc. Nu degeaba a pierdut primele 2 meciuri din acest campionat. Totuși, echipa are un jucător de valoare. E vorba despre Gal-Andrezly, jucător care a jucat foarte bine și anul trecut, în meciul pe care Steaua l-a câștigat cu Csikszereda.

Chiar și așa, nimeni din echipa Stelei nu a putut să îl oprească pe Gal-Andrezly. Nimeni nu a îndrăznit să intre tare la el, să îl marcheze puternic, să îl scoată în afara gazonului la orice încercare de a primi o pasă. Și Gal-Andrezly a profitat de acest lucru. Acesta a marcat în minutul 15, profitând de superficialitatea defensivă a Stelei.

Bara nu i-a fost Stelei prietenă

După primul gol încasat, Steaua a încercat să răspund. Prin Enceanu, a avut două ocazii într-un singur minut, în minutul 25. Au fost două șuturi bune ale mijlocașului stelist. Primul a fost respins de portar, al doilea a lovit bara.

Până la finalul primei reprize, Steaua a continuat să atace. Dar cei care au marcat au fost din nou ciucanii, în minutul 47. Balgiu a pierdut o minge la centrul terenului, aceasta a ajuns la Jebari, care a înaintat cu ea către poarta lui Dincă. Gugu l-ar fi putut bloca pe jucătorul ciucan. Ar fi putut să intre la el puternic, chiar dacă ar fi luat un ”roșu”. Nu a făcut-o. L-a lăsat să înainteze iar Jebari a profitat. De la marginea careului a tras și a marcat. Steaua București – Csikszereda, 0-2. Acesta a fost scorul la pauză.

Repriza secundă a început tot cu un gol marcat de Csikszereda. Același Jebari, care a profitat de o nouă gafă a apărării steliste, în minutul 56.

Disperată, Steaua a pornit în căutarea golului de onoare. A mai lovit bara de două ori, dar nu a primit penalty, așa cum zice regula din curtea școlii. A primit în schimb încă un gol. A marcat în minutul 85 greoiul atacant Jelena. A marcat cu un șut greoi, la fel ca el, lent, la fel ca el, care a trecut de Dincă, la fel ca celelalte 3 șuturi trimise pe poarta acestuia în acest meci.

Csikszereda a venit în Ghencea cu gândul la un egal și a plecat nu doar cu cele 3 puncte, ci și cu un golaveraj pozitiv. Pentru Steaua, acest meci trebuie să fie o lecție: Dacă joci cu capul în nori, cei care joacă cu picioarele pe gazon vor marca în poarta ta.