bani publici

Cele două fețe ale presei din România

Presa din România este o problemă. Toată presa. Problema este că nu e presă. Problema este că presa din România s-a transformat în unealtă de propagandă pentru cei care dau cel mai mult. Așa se întâmplă ca un jurnalist să spună ceva azi și să se contrazică mâine. Cele două fețe ale presei au fost arătate cât se poate de clar în cel mai nou reportaj făcut de Recorder, Prețul tăcerii.

Bineînțeles, investigația Recorder se uită mai mult către partea politică a acestui subiect. Așa am aflat noi, cetățenii, că ”presa” din România primește bani publici în valoare de zeci de milioane de euro de la partidele politice. Cuvântul cheie aici este ”bani publici”. Dacă tu, cititorule, ești stelist, atunci cu siguranță ai aflat deja cât de mult urăște presa din România, mai ales cea sportivă, un anumit club finanțat din bani publici.

Victor Ciutacu ne arată cum gândește presa din România

Chiar la începutul reportajului, jurnalistul Victor Ilie, de la Recorder, a făcut un interviu cu Victor Ciutacu. La un moment dat, spre finalul interviului, are loc următorul schimb:

Victor Ilie: ”Ca să trag o concluzie, nu vedeți o problemă în faptul că partidele politice finanțează presa cu bani publici.”

Victor Ciutacu: ”Nu văd nicio problemă în faptul că statul, în general, într-o perioadă grea pentru presă, pune un ban ca să nu se desființeze o anumită meserie și o anumită ocupație.”

Și poate că acum vă întrebați de ce ne interesează pe noi ce a zis Ciutacu. Ne interesează, pentru că același Victor Ciutacu a scris un articol dur despre Steaua București, chiar pe 12 septembrie.

Articolul a fost publicat în ProSport. În el, Victor Ciutacu spune:

”CSA Steaua, entitate bugetară, și-a făcut echipă „profesionistă” de fotbal. Pe stadionul statului și pe bugetul Ministerului Apărării, niște generălime, frustrată că i-a luat Becali friptura din farfurie, a produs o invenție care a revoluționat lumea fotbalului mondial. Și acum, la vreme de război, în loc măcar să strige cu foc „Slava Ukrainî”, trage sfori politice, cu gălăgia aferentă la tv și pe rețelele sociale, să se schimbe legea. De ce? Să aibă valurile de suporteri ai „adevăratei Stele”, cam 300-400/meci, echipă de fotbal în caricatura poreclită Superligă.”

Mai departe în articol, găsim și un atac la adresa lui Oprița. Asta este. Oprița e rău pentru că face treabă la Steaua și strică planurile celor care vor ca Steaua să dispară.

Totuși ce atitudine ciudată. Ieri critica ”entitatea bugetară” care joacă pe ”stadionul statului” iar azi ne spune că e bine că ”statul pune un ban ca să nu se desființeze o anumită meserie”. Să fi fost noi în locul lui Victor Ilie, l-am fi întrebat dacă se referă cumva la cea mai veche meserie. Că nouă așa ni se cam pare.

Asta este presa din România. Ăștia jignesc zilnic Steaua.

Mai jos, puteți urmări întregul reportaj Recorder: