sefii stelei, Ion Ion, Marius Lacatus, Cristian Petrea

Steaua Bucuresti si-a prezentat azi noul antrenor, Ion Ion

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Intr-o conferinta de presa tinuta azi, Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti a prezentat in mod oficial noul antrenor al echipei sale de fotbal seniori. Ion Ion porneste astazi la drum, pentru a aduce Steaua din nou in prima liga, avand acelasi obiectiv ca in toata istoria noastra: primul loc.

„Este o bucurie imensă pentru mine să fiu ales antrenor. Este un proiect extraordinar și îmi pare bine că sunt aici de la începutul său. Sunt pregătit pentru munca aceasta, am mai antrenat la nivelul acesta și știu ce mă așteaptă. Sunt convins că vom reuși, așa cum își dorește toată lumea. Steaua este un brand mare, atrage jucători chiar și la nivelul acesta (liga IV), care își doresc să facă parte din acest proiect. Nu este un drum ușor, dar am oameni serioși care și-au arătat mereu deschiderea de a mã susține.”   – Ion Ion, noul antrenor al Stelei Bucuresti

Dupa o pauza de 14 ani, Steaua Bucuresti isi va reincepe drumul spre performanta. O va face, din pacate, din liga a patra. Acesta este pretul pe care trebuie sa il platim, noi, cu totii, pentru ca am abandonat Steaua atunci cand un cioban ne-a momit cu promisiuni de investitii si performante.

Steaua Bucuresti va avea un lot de 25-26 de jucatori

Dar, trecutul a trecut. Trebuie sa ne concentram acum asupra prezentului si sa privim increzatori spre viitor. Steaua Bucuresti va avea in sezonul viitor un lot de 25-26 de jucatori. Va include atat tineri (sub 20 de ani) cat si fotbalisti cu experienta, de 20-25 de ani. Clubul Sportiv al Armatei a anuntat ca va incerca sa aduca jucatori din ligile superioare, dar si sa faca parteneriate cu scoli private, de unde sa ia si sa promoveze fotbalisti tineri.

Marius Lacatus, fostul mare fotbalist al Stelei, actual director tehnic, a vorbit si el:

Nu a fost deloc ușor, ținând cont de responsabilitatea ce o impune brandul „Steaua”, să alegi un antrenor care să se implice 100% în acest proiect. La finalul discuțiilor purtate cu mai mulți antrenori, am ajuns la concluzia că domnul Ion Ion este cel mai potrivit să preia această funcție, ținând cont și de faptul că practic, el este în club de doi ani. 

Cred că este cea mai bună variantă pe care am propus-o clubului și mă bucur că și ei au agreat-o. Este o reponsabilitate mare ținând cont de numele echipei și de tot ce reprezintă STEAUA pe plan intern și internațional, responsabilitate pe care ne-o asumăm.”

Lacatus a adaugat si ca “in bugetul echipei este şi un buget de transferuri şi unul de salarii. Nu ne vom întinde mai mult decât putem. Nu e uşor să iei jucători de la Liga 2, dar vom încerca.”

Steaua va testa in jur de 50-60 de jucatori, urmand sa aleaga un lot de 25-26 la sfarsitul lunii iunie. Echipa noastra va juca pe un teren din complexul Ghencea, cu 500 de locuri in tribune. Clubul sportiv va depune documentatia necesara la sfarsitul lunii iunie, atunci cand campionatul Ligii a 4-a va lua sfarsit.

Un proiect mic, care va deveni mare

Cristian Petrea, comandantul interimar al CSA Steaua Bucuresti, a fost si el prezent la conferinta de presa, alaturi de Lacatus si Ion Ion. Acesta a declarat ca:

“Vrem să începem un proiect mic, pe care să-l dezvoltăm în fiecare an, iar în 2020 să fim în Liga 1. Noi suntem Steaua. Noi suntem continuatoarea Stelei. Palmaresul CSA Steaua este din 1947 până în 2003. Vom căuta cea mai bună cale de a proteja marca Steaua şi interesele echipei.” 

Acesta a mai anutat si ca nu au existat si ca nici nu vor exista negocieri cu clubul lui Becali, SC Fotbal Club FCSB SA. E o declaratie binevenita, dat fiind faptul ca Becali tine mortis sa minta suporterii in continuare. Desi oficiali ai FRF au anuntat FC FCSB nu detine palmaresul Stelei, ci doar palmaresul sau, din 2003 si pana acum, fostul puscarias continua sa pretinda ca echipa sa e Steaua, ignorand atat Federatia Romana de Fotbal cat si legile din tara noastra.

Comments

comments