Cristian Gațu

Prea târziu pentru revoltă, domnilor

Mare veste, mare! Astăzi am aflat că un grup de foști mari sportivi steliști au trimis o scrisoare către MApN, în care au criticat situația dezastruoasă în care a ajuns clubul nostru. Inițiativa e bună, însă, date fiind numele unor semnatari, dezamăgește crunt.

Cei care au trimis scrisoarea către MApN sunt:

Cristian Gațu – fost comandant

Cornel Oțelea – fost comandant

Vasile Stângă – fost handbalist

Nicolae Pantea – fost fotbalist

Ștefan Birtalan – fost handbalist

Radu Voina- fost handbalist

Nicolae Gavrilă –  fost comandant

Laurențiu Roșu – fost comandant

Ion Corneliu – fost campion la tir

Carol Corbu – fost atlet

Gheorghe Berceanu – fost luptator

Constantin Tudosie – fost handbalist

Ion Popescu – fost handbalist

Gavril Kicsid- fost handbalist

Werner Stockl – fost handbalist

Stefan Orban – fost handbalist

Gheorghe Goran – fost handbalist

Mihai Marinescu – fost handbalist

Vasile Pușcasu – fost luptator

Nicolae Munteanu – fost handbalist

Steliștii care ne-au semnalat știrea au observat încă din prima că pare să fie o revoltă de-a foștilor handbaliști. Aceștia formează partea cea mai mare a semnatarilor. Dar nu asta e problema. Până la urmă, acești foști sportivi au fost imenși și au făcut multe lucruri extraordinare pentru Steaua.

Problema e că acest măr este putred. Nu în totalitate, dar într-o părticică mică. Laurențiu Roșu și Cristian Gațu nu au de ce să se plângă de „transformarea CSA Steaua, unitate reprezentativa a Armatei pentru sportul de mare performanta infiintata in 1947, intr-un club de amatori”. Nu au de ce să se plângă deoarece și ei au contribuit din plin la această distrugere mișelească a clubului nostru.

Scrisoarea foștilor sportivi către MApN

„Cei care au condus clubul militar in ultimii 15 ani au fost preocupati doar promovarea mediocritatii si a non-valorilor, demonstrand lipsa totala de fair play, indepartand fostii mari campioni ai clubului militar care au transpirat, concurat si performant in tricoul Stelei pentru gloria si imaginea Armatei si a Romaniei.

Rand pe rand, simbolurile Stelei, adica tocmai cei care puteau aduce plus valoarea activitatii clubului, au fost alungati de la CSA Steaua si, in locul lor, au fost promovati oameni modesti si oportunisti, fara nicio legatura cu spiritul si istoria Stelei, fara atasament si dragoste fata de istoria clubului, oameni ce nu au inteles ca rolul lor este acela de a fi in slujba sportivilor pentru a realiza marile performante sportive. 

Cu tristete am mai constatat ca cei care au condus clubul militar au fost preocupati de incarcarea peste masura a aparatului administrativ si de reducerea drastica a functiilor rezervate sportivilor si antrenorilor, demonstrand, totodata, si o lipsa totala de interes pentru dezvoltarea si modernizarea bazei materiale si aducerea ei la standarde de nivel international. 

Astfel, astazi, 20 de manageri sportivi, majoritatea impusi pe criterii subiective si fara nicio expertiza profesionala si sportiva pe domeniul de care raspund, manageriaza activitatea si performatele celor 43 de discipline sportive de la CSA Steaua. Astfel, am constatat cu regret ca azi asumarea responsabilitatii lipseste cu desavarsire, iar numarul sectiilor sportive a crescut foarte mult, ceea ce a influentat negativ performantele sportive.

Observatiile si constatarile mai sus mentionate au reprezentat principalul motiv pentru care lansam acest Apel public, cerand implicarea si sprijinul dumneavoastra, in numele nostru personal si al tuturor iubitorilor sportului romanesc pentru a stopa distrugerea Clubului Sportiv al Armatei STEAUA si, totodata, pentru a cauta cai si solutii de indepartare a erorilor care au condus la criza manageriala actuala si la impasul in care a ajuns, din punct de vedere al performantei sportive, cel mai titrat club sportiv din Romania. 

De asemenea, va solicitam ca in cel mai scurt timp sa se elaboreze o strategie foarte clara axata pe finantarea activitatii unui numar de sectii selectate doar pentru marea performanta care sa pregateasca sportivii in vederea marilor competitii internationale: Jocurile Olimpice, campionate mondiale si europene”

Tot ce scrie mai sus este corect. De altfel, Steaua Liberă a scris nenumărate articole legate de fiecare punct important din această scrisoare.

Dar ce caută Gațu și Roșu acolo?

Ca să nu fim înțeleși greșit. Cei doi au tot dreptul să vorbească despre Steaua. Atât doar că nu au voie să arate cu degetul doar către alții. Acele degete trebuie să fie îndreptate și către propriile lor persoane.

Cristian Gațu este chiar și acum un stelist de legendă foarte controversat. E un foarte mare sportiv, a făcut foarte multe lucruri bune pentru clubul nostru, însă, în același timp, a făcut și un foarte mare rău. Gațu a fost la conducerea clubului în momentul în care a pornit afacerea AFC și povestea ”privatizării” secției de fotbal.

Astăzi, știm din acte că acea secție nu a fost privatizată niciodată. Nici nu poate fi privatizată. Totuși, Gațu insistă că ea a fost privatizată și că Becali deține Steaua. Niciun act nu îl susține, dar el insistă.

În ceea ce-l privește pe Laurențiu Roșu, acesta a scos în ultimii ani o carte în care a recunoscut practic că a luat șpagă de la Gigi Becali. 

”George Becali era un om dintr-o bucata:”Gata Rosule, cat ai nevoie, ti-am dat banii.” Zic: Domnule Becali nu se pune asa problema, trebuie sa facem acte. „Ce acte, eu ti-am dat banii, nu ma intereseaza, faci ce vrei cu ei.” Si am procedat bine ca i-am bagat prin fundatie, pentru a nu fi acuzat ca am luat eu banii. Acestia, dupa ce au intrat in Fundatie, s-au dus la echipe, s-au inmanat banii antrenorilor, care i-au impartit in functie de aportul adus de fiecare la echipa respectiva.” a povestit Laurențiu Roșu. 

Din aceste motive, cei doi ar trebui să se țină cât mai departe de această inițiativă. Din nou, ei au dreptate când spun că clubul Steaua a fost condus de incompetenți. Dar nu a fost condus de incompetenți doar în ultimii 15 ani. A fost condus de incompetenți în ultimii 22 de ani, adică și în mandatele domnilor Gațu și Roșu, care au reușit să îi ia Stelei de la gură o sursă importantă de finanțare, și anume echipa de fotbal, și care le-au permis unor șacali precum Păunescu și Becali să câștige bani buni pe spinarea clubului nostru.

Tot răul pentru clubul nostru a început în 1998, odată cu venirea lui Gațu la conducere. De acolo, totul s-a dus în jos. Toate sporturile s-au prăbușit!

Revolta asta vine astfel prea târziu. Ar fi fost interesant dacă ea ar fi apărut în 1999, în 2005 sau chiar în 2015. Acum, însă, este total neimpresionantă. Cel puțin pentru suporteri.

Să nu vă supărați pe noi, dar am văzut deja prea multe astfel de filme.

Dar noi continuăm să fim optimiști. Dacă inițiativa e serioasă și dacă va avea succes, noi vom fi fericiți și îi vom felicita pe semnatari. Nu o să punem însă niciun ban la bătaie pe succesul ei.