farul constanța

Schimbare la mare, în Liga 1. Intră Farul Constanța, iese Viitorul Ovidiu

Liga 1 a pierdut o campioană dar a câștigat un brand. Viitorul Ovidiu nu mai există. Echipa lui Hagi a fuzionat cu cea a lui Marica. În sezonul 2021-2022, în Liga 1 va juca Farul Constanța, echipă din Liga 2, care nu a promovat prin merit sportiv. Evident, nimeni nu a observat acest aspect atât de important până acum.

E greu să vorbim despre noul proiect de la mare. Și nici nu este locul nostru să vorbim despre el. E de încredere? Nu știm, deși e greu de crezut că ceva poate fi de încredere când în conducerea sa se regăsesc atât politicieni, cât și băiatul cu prosop. E de durată? Vedem la următoarele alegeri. E Farul Constanța cel adevărat? Aici vor decide fanii constănțeni. Și tot ei vor decide dacă vor susține sau nu acest club care va trebui să le demonstreze că are toate legăturile necesare cu Farul Constanța.

Vrem însă să discutăm despre altceva, despre felul cum Liga 1, din nimic, a câștigat un brand important: Farul Constanța. Ne uităm din nou la ROAF-ul FRF, din nou la Articolul 4, punctul 5.

Ce spune ROAF despre fuziunea Farului Constanța cu Viitorul Ovidiu

5. Este interzisă modificarea formei juridice, a structurii unui club sau orice operaţiune care are ca scop transmiterea/dobândirea dreptului de participare în competiţii sau/şi facilitarea obţinerii licenţei. Constituie modificări ale formei juridice sau ale structurii unor cluburi ori operaţiuni care sunt interzise următoarele: comasarea sau divizarea unor cluburi, schimbul de locuri între ele, schimbarea sediului în altă localitate, transferarea acţiunilor între cluburi sau cesiunea dreptului de participare făcută cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Aceste modificări sau operaţiuni sunt interzise numai în măsura în care sunt făcute în detrimentul integrităţii competiţiei sportive şi numai dacă au ca scop obţinerea dreptului de participare în competiţii sau/şi a licenţei.

În orice situaţie, modificarea formei juridice sau a structurii unui club va fi permisă numai dacă se face dovada achitării tuturor obligaţiilor financiare. Vor fi considerate modificări acceptate ale structurii juridice a unor cluburi, de exemplu:

– comasarea prin absorbție a două cluburi din același nivel competițional;

– divizarea unui club polisportiv, dacă secția de fotbal va păstra Certificatul de Identitate Sportivă al clubului inițial, iar sediul social va fi păstrat în aceeași localitate;

– divizarea unui club care are atât echipe de fotbal feminin sau fotbal în sală, pe lângă echipele de fotbal masculin (seniori sau/și juniori), în situația în care echipele de fotbal feminin sau fotbal în sală devin cluburi de sine stătătoare, cu sediul în aceeași localitate cu a clubului inițial;

– cesiunea dreptului de participare în competiții de la un club de drept privat la un club de drept public cu sediul în aceeași localitate, doar în situația în care se face dovada că finanțarea clubului de drept privat a fost efectuată de către autoritatea publică prin a cărei decizie se înființează clubul de drept public cesionar;

Vor fi considerate modificări ale formei juridice care încalcă prevederile de mai sus:

– schimbarea denumirii, a sediului și asociaților/acționarilor clubului, dacă sunt efectuate concomitent sau la mai puțin de 24 de luni;

– cesiunea drepturilor de participare în competiții ale mai multor structuri sportive către o singură structură sportivă;

– cesiunea dreptului de participare de la un club sportiv de drept privat către un alt club de drept privat;

Pe scurt, conform ROAF, rezultatul fuziunii de la mare nu ar trebui să aibă dreptul de a juca în Liga 1. 

LPF și FRF fac pipi din nou pe regulamente

Vedem așadar cum FRF și LPF au făcut pipi din nou pe propriile lor regulamente. Viitorul Ovidiu, fostă campioană a României, a dispărut din fotbalul românesc, la fel ca Unirea Urziceni, Oțelul Galați și, cel mai probabil, Astra (zilele sale sunt numărate). Pe șefii fotbalului nu-i preocupă însă acest trend care demonstrează cât de bolnav e acest sport în țara noastră și cât de nocivi sunt ei.

Noul Farul are susținerea a două primării, Constanța și Ovidiu. E astfel ușor de înțeles de ce ferefiștii și lepefiștii sunt în extaz. Și, din cauza acestui extaz provocat de bani publici, nu mai pot vedea regulamentele. Dă-le dracului, că ele oricum sunt bune doar când e vorba de Steaua București. În rest, nu sunt neapărat reguli, ci mai degrabă niște sfaturi, pe care alegi tu dacă le urmezi sau nu.

Și, parcă exact pentru a demonstra că fuziunea de la mare nu e 100% în ordine, Ciprian Marica a mai declarat și că:

„Locul Farului din Liga 2 a fost obținut prin muncă, sacrificiu și așa cum vă spuneam, încercăm ca toate lucrurile din această unitate să le aducem la un loc. Tot ceea ce a fost construit și folositor nu se pierde. Cu siguranță că nu vom pierde, cel puțin gratis, acel loc.”

Adică domnul Marica vrea să vândă locul Farului din Liga 2. Și această mutare e interzisă de chiar articolul pe care l-am publicat mai sus. Dar cine o să-l oprească pe Marica? Burleanu? Prosopul?

Din nou o încălcare a regulamentului, din nou tăcere din partea FRF și a presei vândute.

Dar Steaua București nu are voie să promoveze. Așa ne spun ei. Alegeți voi dacă îi credeți sau nu.