unirea slobozia steaua

Avancronică: Unirea Slobozia – Steaua București

O mie kilometri au parcurs steliștii în această săptămână, în care au jucat în deplasare, împotriva celor de la Universitatea Cluj. Până la sfârșitul săptămânii, vor mai parcurge încă 250 de kilometri. Asta deoarece FRF s-a gândit că e bine ca Steaua București să primească 2 deplasări, într-o perioadă de doar 4 zile. Nicio altă echipă din play-off-ul Ligii 2 nu a fost tratată la fel. Pentru Steaua București, meciul de la Unirea Slobozia nu va fi unul ușor.

Unirea Slobozia este codașa play-off-ului Ligii 2

La prima vedere, Unirea Slobozia nu ar trebui să sperie. Aceasta ocupă ultimul loc în play-off-ul Ligii 2, în care s-a calificat cu destul de mult noroc, în ultima etapă a sezonului regulat.

Până acum, echipa din Slobozia nu a obținut nicio victorie în play-off. A pierdut de 2 ori și a obținut un egal, chiar acasă, contra celor de la Universitatea Cluj, scor 2-2. Se poate spune așadar că, pe teren propriu, Unirea Slobozia nu e chiar o echipă care să fie subestimată. Asta mai ales având în vedere că meciul din sezonul regulat dintre Unirea și Steaua s-a terminat la egalitate. Echipa ”țăranului” Mihalcea a deschis atunci scorul, Steaua egalând la câteva minute distanță, printr-un super gol marcat de Chipirliu, golgheterul Ligii 2.

În ultima etapă, Unirea a pierdut în deplasare, la Concordia Chiajna. A pierdut greu, încasând unicul gol al partidei în minutul 90+5. Unirea Slobozia a folosit următoarea formulă:

Unirea Slobozia: Poiană – Ibrian, I. Dinu, Perju, C-tin. Toma (cpt.) – I. Coadă, Cruceru (Gulceac 65′) – Greu (Gab. Lazăr 78′), Bolohan (Dorobanțu 84′), Afalna – Rob. Silaghi (Gherghiceanu 65′)

Rezerve neutilizate: Ciupercă – Seb. Ivan, D. Mihai, Mustacă, Trașcu

Antrenor: Adrian Mihalcea

De remarcat că în lotul Unirii se regăsește acum și fostul jucător stelist, Cezar Gherghiceanu.

Steaua București este furată de arbitri

În toate cele 3 meciuri din play-off, pe care le-a jucat până acum, Steaua București a fost dezavantajată de arbitri. Cu Concordia, i-a fost refuzat un penalty, la un henț cât se poate de vizibil. Acasă, cu Petrolul Ploiești, Stelei i-a mai fost refuzat un penalty. Iar la Cluj, Universitatea a fost iertată de două eliminări, după ce jucătorii săi, Pires și Balgiu, au avut intrări extrem de dure la Enceanu și Chipirliu. Din păcate atacantul Stelei a și părăsit terenul accidentat. Cel mai probabil, nu va putea fi folosit cu Unirea Slobozia.

Incert pentru partida din acest weekend este și căpitanul Bărbulescu. Acesta a ieșit accidentat din partida cu Petrolul Ploiești și nu a fost folosit cu U Cluj. La Slobozia, Steaua București ar putea juca în următoarea formulă:

Bălbărău – D. Oroian, Beța, Walace, Rob. Neacșu – Ad. Popa, Șt. Pacionel, Enceanu, St. Drăghici – Huiban, Buhăescu

Meciul Unirea Slobozia – Steaua București va avea loc duminică, 10 aprilie, de la ora 15:00. Partida va fi transmisă pe Look, Digi și Orange Sport.

Forza Steaua!