ripensia steaua

Avancronică Etapa 19: Ripensia – Steaua

Sezonul regulat al Ligii 2 a ajuns la sfârșit. Suntem în etapa cu numărul 19, ceea ce înseamnă că Steaua București va face deplasarea la Timișoara, pentru a juca cu Ripensia. Doar victoria va asigura echipa lui Oprița de intrarea în play-off de pe primul loc.

Deși acum câteva etape Steaua a avut o distanță confortabilă față de locul 2, meciurile slabe făcute cu echipe modeste au însemnat ca echipele de pe locurile 2 și 3 să se apropie de echipa noastră. CSMS Iași, echipa de pe locul 2, este la egalitate de puncte cu Steaua, în timp ce Oțelul, echipa de pe 3, e cu 2 puncte mai jos.

Va fi Ripensia o victimă sigur?

Statistica ne spune că Steaua nu ar trebui să își facă probleme pentru această ultimă etapă a sezonului regulat. Ripensia este una dintre echipele cu formă foarte slabă. Are un singur punct câștigat în ultimele 5 partide. Asta înseamnă că deplasarea ar trebui să fie extrem de ușoară pentru Steaua, cea mai ofensivă echipă din Liga 2

Puterea ofensivă a Stelei este importantă, deoarece Ripensia nu este chiar cea mai slabă echipă din Liga 2, din punct de vedere defensiv. Echipa din Timișoara a încasat doar 21 de goluri în acest sezon, mai puțin decât multe alte echipe din partea a doua a clasamentului.

Steaua s-a mai ars în acest sezon, când a întâlnit echipe în forme slabe și cu defensive poroase. Eșecul cu Viitorul Tg. Jiu este un bun exemplu în acest sens. Acela a fost unul dintre cele mai slabe meciuri făcute de Steaua în acest sezon, în ciuda valorii scăzute a adversarului.

Etapa trecută, Ripensia a fost învinsă de Concordia, în deplasare. Scorul le poate da speranțe steliștilor, dar nu spune întreaga poveste a meciului. Deși a jucat în deplasare, Ripensia a deschis scorul prima. Mai mult, golul victoriei a fost marcat de Concordia în minutul 89. Mai mult, așa cum bine știm, Steaua a terminat la egalitate egalul cu Concordia de acum câteva săptămâni.

Echipa folosită de Ripensia la Chiajna:

Ripensia: I. Rus – Zamfirescu, Butnărașu, Gladun, C. Lungu – Vidrăsan, Rob. Stoica, Morariu, Vl. Moraru, Dav. Ciurel – Sofran

Rezerve: Flonta – Țieranu, Cracea, Andreaș, Mih. Ene, P. Nistor, Ardeiu

Steaua este într-o formă modestă

Și rezultatul de la meciul Steaua – Minaur ascunde destul multe lucruri. Steaua a învins cu 3-0, dar adevărul este că pe teren diferența nu a fost chiar așa de mare. Echipa condusă de Oprița a controlat jocul, dar atacurile sale au fost de cele mai multe ori sterile.

Partea bună este că, spre deosebire de partida cu Slobozia, cu Minaur, Steaua nu a încasat niciun gol. Avem așadar speranțe ca jocul echipei noastre să se îmbunătățească și ca Steaua să intre în play-off într-o formă mult mai bună.

Cu Ripensia, Oprița i-ar putea trimite pe teren pe:

Steaua București: Dincă – Oroian, Beța, Mihăescu, Ad. Ilie – E. Pacionel 1, Bărbulescu (cpt.), Enceanu, Bodișteanu – Kayondo, Chipirliu

Pentru deplasarea de la Timișoara, Oprița nu poate conta pe Chunchukov (accidentat) și Popa și Drăghici (suspendați).

Meciul Ripensia Timișoara – Steaua București va avea loc duminică, 12 martie, de la ora 13:00. Partida va fi transmisă pe internet, pe site-ul FRF.

Forza Steaua!