Mădălin Hîncu

Mădălin Hîncu la Steaua? Ca nuca-n perete

Pentru mulţi, Steaua Bucureşti este o unealtă. Este o unealtă excelentă de imagine. O foloseşti doar când ai nevoie, apoi o pui la loc sau o arunci. Sună ciudat, aproape incredibil, dar sunt foarte mulţi cei care privesc clubul nostru în acest fel. Unul dintre ei este chiar comandantul interimar, Mădălin Hîncu.

Am spus încă de la început că absolut nimic nu îl recomandă pe Mădălin Hîncu pentru a fi la Steaua. Nu pentru a fi comandant al clubului nostru, ci pentru a face parte din el. Mădălin Hîncu nu prea are nicio treabă cu nimic din ceea ce este Steaua Bucureşti. Şi, de multe ori, omul chiar arată acest lucru.

În ciuda faptului că nu a participat la niciuna din acţiunile echipei de fotbal (nici meciuri oficiale, nici amicale şi nici antrenamente), Mădălin Hîncu a ţinut neapărat să fie prezent la meciul pe care Steaua l-a câştigat cu Bărăganul Ciulniţa. Victoria a dus echipa noastră în Liga 3. A fost prilejul perfect pentru Mădălin Hîncu să îşi facă din nou poze, pentru a-şi îmbunătăţi imaginea.

Steaua LiberăÎnsă unele imagini nu pot fi îmbunătăţite, oricât de mult ai vrea. Vorbim la propriu acum, pentru că pozele făcute de Mădălin Hîncu cu echipa de fotbal, poze pe care le puteţi vedea pe pagina de Facebook a Stelei, arată un om care pur şi simplu nu se potriveşte cu peisajul. Mădălin Hîncu pare că nu vrea să fie acolo, pare chiar că e nemulţumit de victoria echipei.

Niciun zâmbet pe faţa lui, nicio bucurie, cu mâinile pe lângă corp, în loc să îşi aplaude jucătorii sau să salute suporterii, aşa a pozat comandantul interimar al Stelei Bucureşti. Colac peste pupăză, micuţa lui şepcuţă roşie, cu emblema Stelei, cu care apare în poză, pare să nu prea vrea să stea pe creştetul lui.

Este un simbol perfect, care arată cât de mult NU se potriveşte Mădălin Hîncu cu Steaua. Ca nuca-n perete, aşa arată comandantul interimar în pozele făcute cu echipa de fotbal, o secţie pe care nu a sprijinit-o deloc.

Dar poate că nu ar trebui neapărat să îl acuzăm pe Mădălin Hîncu că nu a ajutat echipa de fotbal în acest an. Este foarte adevărat că domnul comandant interimar nu a făcut nimic pentru nicio secţie sportivă de-a clubului Steaua. Aşadar, orice aţi spune despre Hîncu, nimeni nu-l poate acuza de discriminare.

Venirea lui Mădălin Hîncu la Steaua i-a dat curaj lui Gigi Becali

De când a fost numit comandant interimar de către prietenul său, Marius Bălu, secretarul de stat pentru relaţia cu parlamentul şi calitatea vieţii personalului MApN, Mădălin Hîncu nu a făcut nimic pentru Steaua. Omul nici măcar nu îşi semneaz documentele. Pentru această muncă solicitantă şi-a adus şi el un prieten, pe colonelul Popa, pe care l-a pus direct vicepreşedinte al clubului, în ciuda faptului că acesta nu avea nicio legătură cu Steaua.

Au urmat şi câteva scandaluri la clubul nostru, scandaluri pe care pandemia le-a făcut mai puţin vizibile. Un exemplu în acest sens este cazul Claudiei Bobocea, sportivă a clubului Steaua pe care Mădălin Hîncu a refuzat să o mai finaţeze. Să nu uităm însă că şi-a pus în cap un grup de foşti mari sportivi stelişti, dar şi că a încercat să saboteze promovarea Stelei în Liga 3.

În timp ce Florin Talpan se străduia să câştige lupta cu AMFB, Mădălin Hîncu muncea împotriva lui, adică împotriva intereselor Stelei, declarând că Talpan nu vorbeşte în numele clubului. Mai mult, nu trebuie să uităm încercarea comandantului interimar de a-i duce de nas pe suporteri.

Acesta a emis un comunicat prin care a anunţat că va face orice pentru a proteja imaginea Stelei, dar, câteva zile mai târziu, i-a permis echipei FC Fcsb să se folosească de imaginea clubului nostru. Atunci, FC Fcsb a încălcat deciziile judecătoreşti din dosarele câştigate de Florin Talpan. Însă Hîncu nu a luat nicio măsură.

Aşa cum nu a luat nici acum 2 zile, când Becali a încălcat din nou deciziile judecătoreşti.

„Nebunilor, unde vă treziți, mă?! Ce întrebare e asta, FCSB sau Steaua? Noi am continuat istoria. Bine, a zis un judecător… Și, ce să facem acum?! Da, ce spune judecătorul trebuie să respectăm, chiar dacă e o hotărârea proastă. Dar așa trebuie să spunem, că FCSB este Steaua”, a declarat Becali la ProX.

În declaraţie, Becali recunoaşte că încalcă o hotărâre judecătorească. Dar tot o face, pentru că ştie că Mădălin Hîncu este mult prea fricos ca să facă ceva împotriva sa. Alegem să credem că actualul comandant interimar al Stelei este fricos. Nu vrem să ne gândim că l-ar lăsa pe Becali intenţionat să paraziteze Steaua. Deşi…

Da, la Steaua, Mădălin Hîncu e ca nunca-n perete. Nu se potriveşte, nu e locul lui aici, nu are ce căuta aici, nu are pregătirea necesară pentru a conduce un club ca Steaua şi, din ce a demonstrat până acum, nici nu poate să îl conducă eficient. Singurul lucru pe care Mădălin Hîncu îl poate face pentru clubul nostru este să-l distrugă. Şi nu trebuie să ne credeţi pe noi pe cuvânt. Uitaţi-vă doar la şepcuţa roşie.

 

Steaua Liberă

Photo credit: Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti